stiri

21 Mai 2017

Cinci ierarhi la sfinţirea bisericii mănăstirii de la Movila lui Burcel

De sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena, în istoria Complexului monahal Movila lui Burcel, comuna Micleşti, s-a mai scris o filă, una încărcată de frumuseţea şi măreţia slujbei de sfinţire a Bisericii cu hramul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“, ce a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu alţi patru ierarhi ai Bisericii noastre. Slujba arhierească de târnosire, alături de frumuseţea şi liniştea locurilor unde este aşezată venerabila mănăstire, a făcut ca mii de pelerini să-i calce pragul în această zi şi să se închine în altarul proaspăt târnosit. La final, ca o încununare a tuturor eforturilor depuse, părintele arhimandrit Ştefan Guşă a primit din partea Înaltpreasfinţitului Teofan „Crucea Moldavă“, cea mai mare distincţie a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Citește mai mult
21 Mai 2017

(Video) IPS Teofan: „Sfinții Constantin și Elena - bucuria creștinilor prigoniți”

Predica IPS Teofan la Mănăstirea de la Movila lui Burcel, cu ocazia sfințirii bisericii „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”
21 mai 2017

Citește mai mult
21 Mai 2017

(Video) PS Corneliu: „Ridicarea unei biserici este o mărturie a luminii Învierii”

Predica PS Corneliu al Hușilor la Mănăstirea Sfântul Voievod Ștefan cel Mare de la Movila lui Burcel, cu ocazia Sfințirii bisericii.
21 mai 2017

Citește mai mult
21 Mai 2017

(Video) Sfințire de biserică în Eparhia Hușilor

Zi de mare sărbătoare la una din cele mai reprezentative mănăstiri din eparhia Hușilor, Mănăstirea de lângă Movila lui Burcel: duminică,  21 mai 2017, a fost sfințită biserica din incintă, cu hramul Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. 

Citește mai mult
20 Mai 2017

(Video) Crosul pentru școli

2000 de adulți si peste 300 de copii s-au aliniat la start sâmbătă, 20 mai, pe stadionul „Emil Alexadrescu” din Iași, pentru a participa la a treia ediție a „Crosului pentru Școli”. 

Citește mai mult
20 Mai 2017

(Video) Pregătiri pentru ITO 2017

A patra și ultima etapă de pregătire pentru ITO 2017 s-a desfășurat la Iași în ziua de sâmbătă, 20 mai 2017. Aproximativ 300 de tineri din Protopopiatele Iași I și Iași III, voluntari și participanți la Întâlnirea Internațională a Tinerilor Ortodocși ce va avea loc la Iași în luna septembrie, s-au reunit mai întâi la Sfânta Liturghie oficiată la Biserica Sfântul Prooroc Daniel din Iași.

Citește mai mult
20 Mai 2017

„Valorile creștine în Europa: trecut, prezent și viitor”

În cadrul proiectului ,,Săptămâna  europeană la UAIC”, în data de 18 mai 2017 a avut loc la Facultatea de Teologie Ortodoxă ,,Dumitru Stăniloae” din Iași sesiunea de comunicări științifice ,,Valorile creștine în Europa: trecut, prezent și viitor”.

Citește mai mult
20 Mai 2017

Luna mai, bogată în activitate catehetică în Protopopiatul Târgu Neamț

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, și anul acesta a avut loc în luna mai  în Protopopiatul Târgu Neamț susținerea catehezelor demonstrative la nivelul fiecărui cerc pastoral .

Citește mai mult
19 Mai 2017

Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în Moldova

Biserica noastră îi sărbătoreşte mâine, 21 mai 2017, pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena. În Mitropolia Moldovei şi Bucovinei va fi sărbătoare în mai multe locaşuri de închinăciune. Biserica Mănăstirii „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare“ - Codăieşti de pe Movila lui Burcel, judeţul Vaslui, va fi sfinţită de către IPS Părinte Mitropolit Teofan, împreună cu un sobor de ierarhi.

Citește mai mult
19 Mai 2017

Simpozionul naţional „Gheorghe Ruset-Roznovanu“, la a V-a ediţie

 Miercuri, 17 mai 2017, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic Roznov, s-a desfăşurat cea de-a V-a ediţie a simpozionului şi concursului naţional „Gheorghe Ruset-Roznovanu“, sub conducerea dir. prof. Oana Ilarie, în parteneriat cu Parohia Chintinici, Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ şi alte instituţii. Tema lucrărilor s-a intitulat „Tradiţie şi inovaţie în învăţământul românesc“, simpozionul fiind organizat pe mai multe secţiuni: istoria şi geografia orizontului local, literatură, tradiţii şi spiritualitate, socio-umane şi lingvistică.

Citește mai mult

Pagini