O biserică din județul Iași, închinată tuturor sfinților, a fost sfințită de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
Credincioșii din localitatea Căuești, comuna Șcheia, județul Iași, au începând de astăzi, 5 noiembrie, un locaș nou de rugăciune. Având hramul „Duminicii Tuturor Sfinților”, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Evenimentul care s-a înfăptuit în această dimineață reprezintă împlinirea a 31 de ani de jertfă, de când s-a așezat în 1992 piatra de temelie.