Deşi nu a fost zi de sărbătoare, credincioși de toate vârstele și din mai multe localități au ţinut să fie prezenţi sâmbătă, 7 octombrie 2017, la resfinţirea Bisericii „Sfântul M. Mucenic Gheorghe” și „Sfânta M. Muceniță Ecaterina” din Drăgușeni, Protopopiatul Săveni. Locaşul de cult are o istorie bogată, de 155 ani. Atât slujba de târnosire, cât şi slujba Sfintei Liturghii, au fost săvârşite de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, alături de un sobor impresionant de preoţi şi diaconi. Ca semn al preţuirii pentru lucrările realizate la biserica parohială în ultimii ani, preotul paroh Ioan Manoliu a primit distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.