Luni, 9 Octombrie 2017
Tudorel Rusu

Cu binecuvȃntarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, ȋn perioada 5 - 6 octombrie 2017, a avut loc Simpozionul internațional cu titlul Patrimoniul cultural religios naţional şi european - legislație şi jurisprudențǎ, organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stǎniloae” din Iași, ȋn parteneriat cu Facultatea de Drept din Iași şi Centrul de Cercetare Interdisciplinară în Religie, Filosofie şi Ştiinţă. Lucrǎrile s-au desfǎşurat ȋn Sala media a Bibliotecii Centrale Universitare Iaşi, precum şi la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stǎniloae”.

Simpozionul şi-a propus conştientizarea rolului şi importanţei patrimoniului cultural religios naţional şi european în contextul lumii de astăzi, a legăturii dintre legislaţia bisericească, naţională şi europeană privitoare la patrimoniul cultural, precum şi aprofundarea cunoaşterii, păstrării şi punerii în valoare a tezaurului creştin pentru a contura situaţia prezentă în acest domeniu esenţial în definirea identităţii naţionale în context european. De asemenea, simpozionul a urmǎrit şi o analizǎ din perspectivǎ europeană a legislației privind patrimoniul cultural, ca şi reliefarea instituţiilor responsabile de conservarea, restaurarea şi promovarea patrimoniului cultural vor completa aria legislativă naţională. Un alt aspect supus dezbaterii a fost parteneriatul public - privat în domeniul patrimoniului cultural din România, prezentarea contravenţiilor şi infracţiunilor privind patrimoniul, prevăzute în Codul penal al României.

Demersul a urmǎrit pǎstrarea tradiției ȋmpǎmȃntenite a ȋntȃlnirilor anuale ale profesorilor de Drept canonic, concretizate pȃnǎ acum la Sibiu, Cluj Napoca, Arad, Bruxelles şi, ȋn acelaşi timp, a stabilirii colaborǎrii de ordin academic cu profesori de Drept apropiați Bisericii, ȋn spiritul cooperǎrii instituționale. Simpozionul a avut invitați din țarǎ şi strǎinǎtate, pǎrinți profesori de Drept canonic, profesori de Drept, istorici, specialişti ȋn biblioteconomie, muzeologie şi arhivisticǎ, organizatorii fiind pr. Emilian Iustinian Roman şi pr. Cezar Hȃrlǎoanu (din partea Facultǎții de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stǎniloae”, Iași), conf.dr. Marius Balan (prodecan Facultatea de Drept din Iași) şi diac. Ioan Dura (Facultatea de Teologie Ortodoxă, Constanța).