Arhiepiscopia Iasilor

7 August 2017

(Audio) „Sfințenia este posibilă în orice loc și în orice timp” - Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul

Predică la Sărbătoarea Sfintei Teodora de la Sihla - Preasfințitul Varlaam Ploieșteanul - Mănăstirea Sihăstria - 7 august 2017

Citește mai mult
7 August 2017

„Lumina lui Hristos vrea să pună rânduială în lume“

La Mănăstirea Hadâmbu din judeţul Iaşi a fost oficiată duminică, 6 august 2017, Taina Sfântului Maslu de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.

Citește mai mult
7 August 2017

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul, prăznuit la Seminarul Teologic Dorohoi

În zilele de 4 şi 5 august 2017, Seminarul Teologic Liceal din Dorohoi şi-a serbat, ca în fiecare an, ocrotitorul şi patronul spiritual, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul.

Citește mai mult
6 August 2017

Pătrundere în taina Taborului pe Muntele Ceahlău

Pelerini de toate vârstele şi din toată ţara, alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, de stareţi şi stareţe de la mănăstirile nemţene şi de numeroşi preoţi, au trăit sărbătoarea Schimbării la Faţă cu mare intensitate duhovnicească, urcând pe Muntele cel sfânt al românilor, la Mănăstirea Ceahlău. Şi în acest an, așezământul monahal situat la altitudinea de peste 1800 m şi având hramurile „Schimbarea la Faţă” şi „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” a devenit, preţ de câteva ore, cât a durat Sfânta Liturghie arhierească, un Tabor al credinţei şi al nevoinţei duhovniceşti.

Citește mai mult
6 August 2017

(Video) Protos. Casian Florea: „Muntele Ceahlău este un loc sfânt datorită oamenilor care s-au nevoit aici și l-au sfințit prin viața lor”

Predica Protos. Casian Florea, Starețul Mănăstirii Ceahlău - Neamț, la praznicul Schimbării la Față a Domnului, hramul mănăstirii.
6 august 2017
 

Citește mai mult
6 August 2017

(Video) Schimbarea la Față a Domnului - Hramul Muntelui Ceahlău

Mulțime de credincioși de toate vârstele au urcat și în acest an pe Muntele Ceahlău pentru a sărbători Praznicul împărătesc al Schimbării la Față a Domnului, hramul Mănăstirii de pe Taborul Nemțean.

Citește mai mult
6 August 2017

(Video) IPS Teofan: „Experiența Luminii de pe Tabor o putem trăi la fiecare Dumnezeiască Liturghie”

Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, rostită la praznicul Schimbării la Față a Domnului, la Mănăstirea Ceahlău, cu prilejul sărbătoririi hramului.
6 august 2017

Citește mai mult
6 August 2017

Pomenirea Sfintei Teodora de la Sihla în Moldova

Pelerinii din toată ţara sunt aşteptaţi astăzi, 7 august 2017, în locaşurile de rugăciune din Moldova închinate Sfintei Teodora de la Sihla. Manifestări religioase deosebite vor fi organizate la mănăstirile Sihla şi Sihăstria din judeţul Neamţ.

Citește mai mult

Pagini