Moaștele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina au ajuns la Iași: „Avem nevoie ca de aer și ca de lumină de prezența Sfinților în viața noastră”
La Iaşi a fost adusă în această seară, din Katerini - Grecia, racla cu moaştele Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina. Delegaţia greacă, condusă de Arhimandritul Barnaba Leontiadis, Vicar administrativ al Mitropoliei de Kitrous, Katerini si Platamonas, a fost întâmpinată pe Aeroportul Internaţional din Iaşi de IPS Părinte Mitropolit Teofan, alături de o delegaţie a Centrului Eparhial Iaşi.