Peste 1.000 de persoane au participat luni, 8 octombrie, la înmormântarea părintelui Vasile Cojocariu de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” - Bucecea, trecut la Domnul la vârsta de 60 de ani, miercuri, 3 octombrie, în spital, în timpul unei intervenţii chirugicale. Slujba înmormântării a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
Luni, 8 octombrie, părintele Vasile Cojocariu, fost slujitor al Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Bucecea, a fost înmormântat de un sobor de slujitori, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Cele peste 1.000 de persoane s-au recules, alături de familia îndoliată, la căpătâiul fostului coleg de studii universitare al IPS Părinte Teofan şi preot la Bucecea timp de peste 30 de ani. La înmormântare a fost prezent şi părintele Stelian Ciurciun, protopop de Dorohoi, primarul din Bucecea, Andron Ţâmpău, dar şi subsecretarul de stat în Ministerul Dezvoltării, Angel Gheorghiu.
Părintele Vasile Cojocariu a murit, miercuri, 3 octombrie, în spital, în timpul unei intervenții chirugicale.
Scurtă biografie
Părintele Vasile Cojocariu s-a născut în anul 1958, la 13 septembrie, în localitatea Gănești, orașul Târgu Frumos, județul Iași, din părinții Alexandru și Elena. După absolvirea Școlii generale de 10 ani din orașul Târgu Frumos, județul Iași, a urmat și absolvit între anii 1975-1980 cursurile Seminarului Teologic Ortodox de la Mănăstirea Neamț. Între anii 1980-1981 a satisfacut stagiul militar din orașul Zalău, județul Sălaj. În anul 1981 s-a înscris la cursurile universitare de zi ale Institutului Teologic de Grad Universitar din București, iar în anul 1985 l-a absolvit, obținând titlu de licențiat în teologie cu lucrarea intitulată „Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române și bazele ei canonice”, prezentată la catedra de Drept Bisericesc. La data de 23 iulie 1983 s-a casătorit cu Ungureanu Elena, fiica lui Gheorghe și Maria din satul Stolniceni-Prăjescu, oraș Pașcani, județul Iași. Dumnezeu i-a binecuvântat cu patru copii. În 6 octombrie 1985 a fost hirotonit diacon în Catedrala Mitropolitană din Iași, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teoctist, Arhiepiscop al Iașilor și Mitropolit al Moldovei și Sucevei. La data de 7 octombrie 1985 a fost hirotonit preot pe seama Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” Bucecea, județul Botoșani, de către Preasfințitul Pimen al Sucevei. În cursul anului 1995, iulie-august, a participat la cursurile pentru definitivat organizate de Mitropolia Moldovei și Bucovinei - Iași, la Seminarul Teologic Ortodox Neamț. În anul 1996 a absolvit cursuri de pedagogie și a fost numit de către Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, coordonator al Cercului Pedagogic al profesorilor de religie din zona Bucecea. Între anii 2002 - 2008 a fost profesor la Seminarul Teologic Liceal „Sfântul Ioan Iacob” din Dorohoi, predând disciplinele Catehetică, Omiletică, Îndrumări Misionare, Filosofie, Economie, Logică, Psihologie și Sociologie. Activitatea administrativă ca preot slujitor din 1985 se rezumă astfel: 1989- începe construcția Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”- Bucecea, 1991- începe construcția Centrului Social „Sfântul Vasile cel Mare”, 1995- construcţia unui agheasmatar, 2003- construcţia unui lumânărar.