Târnosire de biserică la Lețcani: „Prin sfințire, fiecare altar devine mormântul Domnului”
Chiar în ziua cinstirii Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi - 22 septembrie - a fost sfințită în județul Iași o biserică ce-l are ca ocrotitor pe acest sfânt român. Construită în stil maramureșean, locașul de cult al Parohiei Lețcani 3 a fost târnosit de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de un sobor numeros de preoți și diaconi. Lucrările la biserică au început în anul 2016 și s-au realizat cu sprijinul credincioșilor, dar și a autorităților locale.