„Este covârșitor și totodată impresionant să ajungi la mormântului Sfântului Pavel și să citești fragmente din epistolele lui”
Studenții anului al II-lea al Masterului de Misiune și Slujire Pastorală din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași au efectuat în perioada 17-21 februarie 2020, un pelerinaj în capitala Italiei, Roma, vizitând obiectivele religioase și turistice principale. Cu această ocazie, tinerii masteranzi s-au rugat la mormintele Sfinților Apostoli Petru și Pavel, au vizitat monumentele istorice romane și au săvârșit Sfânta Liturghie în catacombe.