380 de ani de la sfințirea bisericii Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, marcați prin slujire arhierească
Ieri s-au împlinit 380 de ani de la sfinţirea bisericii Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhiˮ din Iaşi, considerată bijuteria arhitectonică a capitalei Moldovei. Momentul a fost marcat prin Sfânta Liturghie, urmată de slujba Parastasului pentru ctitorii acestui sfânt locaş. Slujbele au fost săvârşite de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de părintele stareț Nichifor Horia, de părintele decan Ion Vicovan și de un sobor de preoţi şi diaconi.