Marţi, 7 Mai 2019

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Centrul de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, în colaborare cu Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, va organiza în perioada 08-17 mai 2019 cursurile pentru obținerea gradelor profesionale de definitivat  și  gradul II în preoție.

 

Aceste cursuri se vor desfășura la Centrul Cultural-Pastoral Sfântul Ilie de la Mănăstirea Miclăușeni, județul Iași, după un format similar cu cel din anul precedent, care presupune cursuri, seminarii, ateliere interactive, susținute de profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, precum și de alți profesori invitați special la acest eveniment.

Înscrierea candidaţilor se face prin protopopiate la Centrul Eparhial de care aparţin, în perioada 4 martie – 5 aprilie 2019. Întrucât locurile pentru înscriere sunt limitate, Centrul de formare continuă al Arhiepiscopiei Iașilor aduce la cunoștință faptul că pentru fiecare eparhie au fost alocate 10 locuri pentru ambele categorii de cursuri. Listele cu preoții înscriși trebuie transmise până la data de vineri, 12 aprilie 2019, la Centrul Eparhial Iași prin fax (0232 215300) și în format electronic la adresa centruformarecontinua@gmail.comDe asemenea, în cazul unui număr mai mare de solicitări, se va lua în calcul organizarea unei sesiuni suplimentare în luna octombrie. 

Metodologia pentru obținerea gradelor profesionale de către personalul clerical nr. 10.079, aprobată de Sfântul Sinod în data 29 octombrie 2018, poate fi transmisă la cerere în format electronic.

Preoții sunt așteptați să sosească la Miclăușeni pentru deschiderea cursurilor miercuri, 8 mai, între orele 16.30 și 18.30.

Totodată, se fac înscrieri, în aceeaşi perioadă, şi pentru candidaţii care doresc să susţină colocviul de admitere în vederea obţinerii gradului I în preoţie. Colocviul va avea loc la o dată care va fi anunţată ulterior. Detaliile vor fi anunțate pe site-ul www.doxologia.ro respectiv www.mmb.ro. (Ionuț Isopescu, referent Sectorul Învățământ - Arhiepiscopia Iașilor)