Arhiepiscopia Iasilor

8 Septembrie 2024

Prima ediție a pelerinajului pedestru cu ocazia sărbătorii „Nașterii Maicii Domnului”, hramul Mănăstirii Vorona

Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor împreună cu Protopopiatul Botoșani a organizat ieri prima ediție a Pelerinajului cu ocazia sărbătorii „Nașterii Maicii Domnului”, hramul Mănăstirii Vorona. Printre pelerini s-a aflat și Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

(Video) Nașterea Maicii Domnului, hramul Mănăstirii Hadâmbu din Iași

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a adunat și în acest an, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, sute de pelerini din întreaga țară, cu prilejul hramului. Credincioșii au participat de sâmbătă seara la slujba Vecerniei unită cu Litia, la Taina Sfântului Maslu, iar în această dimineață s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un ieromonah pe seama așezământului monahal.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

Slujbă arhierească la hramul Mănăstirii Hadâmbu: „Să ascultăm cuvântul lui Dumnezeu, urmând pilda Maicii Domnului”

Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului a adunat și în acest an, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași, sute de pelerini din întreaga țară, cu prilejul hramului. Credincioșii au participat de sâmbătă seara la slujba Vecerniei unită cu Litia, la Taina Sfântului Maslu, iar în această dimineață s-au rugat la Sfânta Liturghie oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. În cadrul slujbei, ierarhul a hirotonit un ieromonah pe seama așezământului monahal.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

(Video) PS Nichifor Botoșăneanul: „Maica Domnului, rod al rugăciunii”

Predica Preasfințitului Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, ținută de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, 8 septembrie 2024, cu prilejul hramului Mănăstirii Hadâmbu din județul Iași.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

(Foto) Festivalul Familiei la cea de-a patra ediție

Duminică, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, a organizat cea de-a patra ediție a Festivalului Familiei. Evenimentul s-a desfășurat în intervalul orar 11:00-20:00, în parcul Expoziției din Iași.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

(Video) Cea de-a IV-a ediție a Festivalului Familiei a avut loc în Parcul Expoziției din Iași

Duminică, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, a organizat cea de-a patra ediție a Festivalului Familiei. Evenimentul s-a desfășurat în intervalul orar 11:00-20:00, în parcul Expoziției din Iași.

Citește mai mult
8 Septembrie 2024

Pro Vita Iași a organizat astăzi cea de-a patra ediție a Festivalului Familiei

Duminică, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, a organizat cea de-a patra ediție a Festivalului Familiei. Evenimentul s-a desfășurat în intervalul orar 11:00-20:00, în parcul Expoziției din Iași.

Citește mai mult
6 Septembrie 2024

Festivalul Familiei organizat de Arhiepiscopia Iașilor se desfășoară duminică, 8 septembrie, în Parcul Expoziției din Iași | Programul Evenimentului

Duminică, 8 septembrie, de praznicul Nașterii Maicii Domnului, în preajma sărbătoririi Sfinților Părinți Ioachim și Ana, Arhiepiscopia Iașilor, prin Departamentul Pro Vita din cadrul Sectorului de Misiune, organizează Festivalul Familiei. Evenimentul se va desfășura în intervalul orar 11:00-20:00, în parcul Expoziției din Iași, cu acces gratuit.

Citește mai mult
6 Septembrie 2024

Întâlnirea Cercului pastoral nr. 8 în comuna ieșeană Popești

În dimineața zilei de 5 septembrie, începând cu ora 08.00, la Parohia “Sfânta Treime” Rădeni, comuna Popești, Protopopiatul Iași III, au debutat lucrările Cercului pastoral-misionar nr. 8.

Citește mai mult
5 Septembrie 2024

Centrul Cultural Misionar Doxologia anunță lansarea proiectului „NU Burnout-ului, DA lecturii! Dosoftei 400” | Comunicat de presă

Proiectul își propune să redea societății contemporane românești o parte din propriul trecut istoric și cultural prin organizarea unor ateliere cultural-educaționale care să contureze imaginea personalității și operei Mitropolitului Dosoftei, de la a cărui naștere aniversăm anul acesta 400 de ani, susținerea interdisciplinarității și promovarea educatiei prin cultură și a culturii scrise în rândul publicului, mai ales al tinerilor.

Citește mai mult

Pagini