În perioada 24-27 iulie s-a desfășurat cea de-a XIV-a ediție a Taberei Nemțișor, organizată de Arhiepiscopia Iaşilor prin Departamentul Misiune pentru Tineret. Tema din acest an a fost Biserica – loc al împrietenirii omului cu Dumnezeu. Timp de patru zile, 550 de tineri, însoțiți de preoți, au participat la activități prin care au avut ocazia să se bucure de natură, să experimenteze comuniunea, masa și rugăciunea împreună, să dialogheze cu invitații și afle cum pot deveni prieteni cu Dumnezeu.
Poiana Prieteniei de la Nemțișor este o oază de liniște în care an de an se reunesc tineri dornici să petreacă timpul frumos și să se îmbogățească duhovnicește. Programul zilnic de tabără începe cu Sfânta Liturghie și continuă cu sesiuni de discuții pe grupe, activități sportive, conferințe, pelerinaje, dar și un timp dedicat rugăciunii.
Părintele Arhim. Nicodim Petre, Consilier la Sectorul de Misiune al Arhiepiscopiei Iaşilor și stareț al Mănăstirii Bucium, consideră că „Poiana Prieteniei este un loc al întâlnirilor. Biserica, în general, este un loc al întâlnirii, al întâlnirii dintre oameni în prezența lui Dumnezeu dar, mai ales, al întâlnirii fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu. Se vorbește despre miracolul întâlnirii. Întâlnim oameni, cărți și locuri care ne schimbă viața. Aceste întâlniri nu pot fi programate. Avem cu toții parte de întâlniri minunate în viață, întâlniri rânduite de Dumnezeu, iar noi, de partea noastră, trebuie doar să fim atenți, să le recunoaștem. Să fim pe fază și să răspundem invitațiilor făcute de Dumnezeu prin oamenii Lui. Nemțișorul este o revenire la valorile importante ale vieții. Pentru câteva zile, ne readucem aminte de faptul că suntem trecători și muritori, ne readucem aminte de puterea credinței, de ce înseamnă iubirea curată, ce înseamnă să fii om al adevărului, conștientizăm faptul că putem sta de vorbă cu Dumnezeu în fiecare zi, prin rugăciune. Nemțișorul este o oază de normalitate. Aici întâlnim priviri sincere, oameni voioși, între ei recăpătăm speranța că se poate trăi frumos. Adevărul este că avem nevoie de momente din acestea în care să fim noi înșine, să râdem sincer, să manifestăm bucuria naturală și curată din noi, bucurie pe care o pierdem în orașele aglomerate, obosiți de grijile fiecărei zilei. Cei 25 de moderatori de la cele 25 de grupe formate din 20 de tineri au gândit etapele celor 5-6 sesiuni și conferințele în așa încât tânărul când va pleca spre acasă să plece cu mai multă înțelegere în ceea ce privește rugăciunea și, nădăjduim, chiar și cu o deprindere de a se ruga”.
Părintele Arhimandrit Nicodim Petre le-a spus tinerilor, în cadrul unei conferințe pe care a susținut-o în a doua zi de tabără: „Suntem rezultatul mediului în care trăim și ceea ce suntem astăzi este urmare a întâlnirilor pe care le-am avut în viață. Întâlnirile și dialogul cu oamenii din jur pregătesc întâlnirea și cu Dumnezeu, sunt un exercițiu al împrietenirii cu Dumnezeu, iar prietenia cu Dumnezeu învinge moartea. Să poți vorbi cu Dumnezeu în fiecare zi prin rugăciune, de la persoană la persoană, este o mare oportunitate, iar rugăciunea este exercițiul duhovnicesc cel mai profund. Este convorbire cu Dumnezeu și te menține în comuniune cu Dumnezeu”.
În Poiana Prieteniei a poposit pentru câteva ore și Preasfințitul Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, pentru a susține o seară duhovnicească despre Biserică – loc al împrietenirii omului cu Dumnezeu. Acesta le-a spus tinerilor că „Biserica lui Hristos este locul în care să înțelegem rostul nostru și astfel putem deveni prieteni ai lui Dumnezeu. Comunitatea care este Biserica, a noastră, a tuturor ce credem în Dumnezeu, presupune și o unitate între noi, o unitate în Duh și o comuniune, o comunicare între noi pentru a ne îmbogăți unii pe alții prin experiența pe care o avem cu Dumnezeul cel viu. Putem spune, așadar, că Biserică este viața lui Hristos și viața nu atât se definește, cât se descrie și se trăiește, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul, înțelegând Biserica ca trup al lui Hristos spunea că o biserică este singura icoană adevărată a lui Hristos”.
Tinerii de la Nemțișor au participat, pe parcursul taberei, la sesiuni de lucru moderate de preoți, dar și competiții sportive și jocuri de cunoaștere.
„De 7 ani vin la Nemțișor. Au fost trei ani în calitate de participant și de patru ani în calitate de voluntar. Sunt mai multe motive pentru care mă întorc cu dor de fiecare dată, dar în primul rând pentru că simt că m-am format aici, în Poiana Prieteniei și în fiecare an când vin încerc să mă văd în oglindă, cum era Ioana în primul an de Nemțișor și cum este acum, după ce avut o experiență, două, trei, până la șapte ani de experiență în tabără. Se vede o schimbare majoră în ceea ce sunt, de la persoana care nu putea vorbi cu nimeni, la persona care azi acordă un interviu cu lejeritate, de la persoana care nu avea nici un prieten, la persoana care are o poiană plină de prieteni și de la persoana care nu îl cunoștea pe Dumnezeu la persoana care azi îl cunoaște pe Dumnezeu și este mult mai aproape de El și îl simte, nu doar crede rațional” – Ioana, 20 ani.
Un moment nelipsit din Poiana Prieteniei an de an este parada steagurilor, la care fiecare parohie sau asociație are reprezentanți.
Tabăra Nemțișor a adus împreună tineri participanți, voluntari cu inimă mare și preoți, toți uniți prin credință, prin dragoste față de aproapele. În sufletele celor care au fost la Nemțișor rămân amintirile și bucuria trăită în Poiana Prieteniei, locul care timp de patru zile a fost casă pentru 550 de tineri. Acolo ei au participat în fiecare dimineață la Sfânta Liturghie, apoi au mers la sesiuni de lucru, au dansat, au cântat și au descoperit natural, frumusețea rugăciunii și înțelesurile ei.
(Pr. Ioan Cojocaru, Parohia Bucecea)