Marţi, 11 Aprilie 2017
Constantin Ciofu

Tinerii din Grupul psaltic „Nectarios“ din Iaşi au susţinut luni, 10 aprilie 2017, un concert de cântări religioase. Acesta a avut loc la Biserica „Sfânta Parascheva“ de lângă Biblioteca Centrală Universitară din Iaşi. Acelaşi repertoriu va fi susţinut astăzi, 12 aprilie, la Biserica „Sfântul Nectarie“ din Iaşi. 

Grupul psaltic „Nectarios“, format din tineri de la Biserica „Sfântul Nectarie“ şi de la Biserica „Sfânta Parascheva“ din Iaşi, a susţinut luni, 10 aprilie 2017, un concert de muzică religioasă. Acesta a avut loc la Biserica „Sfânta Parascheva“ - Păcurari din Iaşi, după oficierea Deniei din Sfânta şi Marea Marţi. Credincioşii au ascultat cu multă atenţie şi răbdare cântările religioase. Părintele paroh Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, a apreciat efortul membrilor grupului psaltic dirijat de profesorul Daniel Popa. „Această săptămână este cea mai importantă din punct de vedere teologic din anul bisericesc. Tinerii acestui grup psaltic au interpretat piese muzicale adecvate perioadei în care ne aflăm. Ne bucurăm că există o tradiţie ca membrii acestei formaţii psaltice să susţină un repertoriu muzical în diferite perioade ale anului. Acest concert este o continuare a Deniei, având în gând sporirea evlaviei şi de a realiza mai mult frumuseţea perioadei liturgice în care ne găsim“, a menţionat părintele paroh Ion Vicovan. Repertoriul abordat de Grupul psaltic „Nectarios“ în cadrul concertului a cuprins cântări psaltice din toată perioada Triodului: „Cu noi este Dumnezeu“, irmoasele de la slujba Canonului celui Mare, Heruvicul de la Liturghia Darurilor mai înainte Sfinţite s.a. „Cântările psaltice din Postul Mare ne ajută să ne înălţăm sufleteşte pentru a ajunge la Învierea cea de obşte. Nădăjduim să trăim cu toţii Învierea Domnului în pace, în linişte şi în armonie“, s-a exprimat profesorul Daniel Popa. Amintim că astăzi, 12 aprilie 2017, de la ora 19:00, Grupul psaltic „Nectarios“ va concerta la Biserica „Sfântul Ierarh Nectarie“ din cartierul ieşean Alexandru cel Bun.