(Video) PS Nichifor: „În biserică învățăm să ne cinstim unii pe alții și să ne purtăm greșelile”
Cuvântul de învățătură al PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor ținut la Mănăstirea Piatra Sfânta 14 august 2021.
Cuvântul de învățătură al PS Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor ținut la Mănăstirea Piatra Sfânta 14 august 2021.
În acest an, la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, se împlinesc 150 de ani de la „Serbarea de la Putna” din 1871, eveniment determinant pentru definirea identităţii naţionale româneşti. La ceas aniversar, cunoscuta mănăstire ştefaniană organizează o serie de manifestări culturale şi religioase. În deschidere, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de binecuvântare în care a arătat faptul că şi în urmă cu 150 de ani, manifestarea tinerilor de la Putna a început tot într-o zi de sâmbătă, subliniind totodată rolul esenţial al acţiunii lor, dar şi al locului unde aceasta s-a desfăşurat.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a ajuns în această dimineață pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” din Suceava. Preafericirea Sa va participa în aceste zile la manifestările aniversare de la Mănăstirea Putna, cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la marea „Serbare de la Putna” din anul 1871.
În seara zilei de miercuri, 11 august, credincioşii parohiei Bălușești din județul Neamț, dar şi din parohiile învecinate, au avut parte de un moment de aleasă bucurie. Cu binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan, a fost adusă pentru două zile în procesiune solemnă icoana Maicii Domnului „Grabnic Ascultătoarea” de la Mănăstirea Pângărați.
În sala „Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iași a avut loc joi, 12 august, festivitatea de premiere a participanților la concursul catehetic național „Biserica, familia românilor de pretutindeni”.
Duminică, 8 august, PS Părinte Nichifor Botoșăneanul a săvârșit Sfânta Liturghie și sfințirea clopotniței în localitatea Bordea, comuna Grajduri, județul Iași.
Miercuri, 11 august 2021, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a desfășurat în cadrul „Taberei din pridvorul satului-Veselie în Pietrărie”, la Parohia Pietrărie, Comuna Bârnova, Protopopiatul Iași III, o nouă actvitate P.S.I-S.U., ce a presupus exemplificarea acordării măsurilor de prim ajutor, a modului de comportment ce trebuie adoptat în timpul unui producerii unui incendiu și a unui cutremur, precum și utlizarea unui extinctor.
Luni, 9 august, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Elena Doamna” din Iași, IPS Părinte Teofan a binecuvântat lucrările realizate pentru amenajarea rezervei „Sfânta Emilia”, un spațiu dedicat mamelor care aleg să își aducă pe lume copiii pe cale naturală.
Zi de mare sărbătoare în Parohia Dealu Mare din Dorohoi, unde duminică, 8 august, credincioși din toate părțile județului Botoșani, alături de oficialități locale și centrale, au ținut să fie prezenți la un eveniment pe care îl așteptau de multă vreme: sfințirea bisericii din cimitirul parohial.
Dorind să aducă prinos de cinstire Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla în ziua prăznuirii ei, sute de pelerini din zona Moldovei, dar și din alte colțuri ale țării au fost prezenți astăzi, 7 iulie, la ultima dintre sărbătorile sfinţilor nemţeni – hramul bisericii celei noi a Mănăstirii Sihăstria.
Astăzi, 6 august 2021, în ziua în care Biserica prăznuiește Schimbarea la Față a Domnului, Mănăstirea Sângeap-Basaraba din județul Iași și-a sărbătorit hramul.
Sute de credincioși au urcat vineri, 6 august, pe masivul montan Ceahlău pentru a participa la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față” și „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”, situat la cota 1800.
În ziua de prăznuire a Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – 5 august 2021 – Schitul din Urecheni, Protopopiatul Târgu Neamţ, și-a sărbătorit cu mare bucurie hramul.
Joi, 5 august, când Biserica noastră l-a prăznuit cu mare cinste pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ și-a cinstit ocrotitorul.
În perioada 31 iulie - 7 august 2021, Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor organizează, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, cea de-a VII-a ediție a Pelerinajului pedestru „Pe urmele Sfinților Nemțeni”.
Cuvântul de învățătură al Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei ținut la Duminica a 6-a după Rusalii (Vindecarea slăbănogului din Capernaum), 1 august 2021.
Astăzi, 30 iulie 2021, s-au împlinit 14 ani de când vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu, cel de-al cincilea Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la Domnul. În satul Tocileni din comuna Stăuceni, județul Botoșani, PS Nichifor Botoșăneanul a săvârșit slujba Parastasului pentru sufletul celui care a păstorit timp de aproape 21 de ani Biserica lui Hristos din România.
Credincioșii botoșăneni din satul Ionășeni și din zona comunei Trușești s-au rugat în această dimineață, 30 iulie 2021, la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitate, participând la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. După oficierea slujbei arhierești, Părintele Episcop a binecuvântat troița din curtea bisericii parohiale, ridicată în cinstea eroilor și a celor care s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea poporului român.
Marți dimineață, 27 iulie 2021, când Biserica noastră a făcut pomenirea Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Parohia „Sfântul Nicolae” din comuna Aroneanu l-a cinstit pe cel de-al doilea ocrotitor, Doctor fără de arginți. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, slujitori atât în țară cât și în diaspora.