(Video) Predica IPS Teofan la Duminica Ortodoxiei
Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Duminica Ortodoxiei
Predica Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, la Duminica Ortodoxiei
Duminica Ortodoxiei, prima din Postul Sfintelor Paști, a fost sărbătorită la Catedrala Mitropolitană din Iași de sute de credincioși.
Ieri, 22 februarie 2018, la iniţiativa doamnei profesor Nina Munteanu, Societatea Ortodoxă a Femeilor Române din Iaşi s-a alăturat proiectului „Masterclass – Vioară şi pian” care a ajuns la a VI-a ediţie. Concertul a fost susţinut la Casa Balş din Iaşi. Tema proiectului este: ”Cântăm şi învăţăm pe urmele marilor valori”. Anul acesta, proiectul şi-a propus să desfăşoare un program artistic dedicat împlinirii celor o sută de ani de la Marea Unire 1918.
Joi, 22 februarie 2018, în a patra zi din prima săptămână a Postului Mare, la Catedrala Mitropolitană din Iași, s-a oficiat cea de a patra parte din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de părinții slujitori ai catedralei dar și de numeroși credincioși ieșeni.
În perioada 12-15 februarie 2018, la Mănăstirea Sihăstria Putnei, jud. Suceava, membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași, sub coordonarea domnului director Mircea Meriacri, au organizat Teambuilding-ul Făurar, eveniment ce a avut ca scop stabilirea priorităților pentru semestrul al II-lea din acest an universitar, abordarea unor aspecte legate de activitatea lor ca studenți ai Facultății de Teologie dar și întărirea spiritului de echipă.
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, 18 februarie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a oficiat Sfânta Liturghie în biserica Schitului „Codrii Pașcanilor” cu hramul „Sfânta Teodora de la Sihla”, din județul Iași, înconjurat de obștea monahală dar și de credincioșii veniți din împrejurimile municipiului Pașcani.
În perioada 21 ianuarie - 4 februarie a.c. un grup de 13 elevi din clasa a XII-a a Liceului Teologic Ortodox „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din municipiul Piatra Neamț, sub îndrumarea părintelui profesor Cojan Dan Ovidiu, au desfășurat un stagiu de pregătire, ca voluntari în domeniul asistenței social-filantropice, în orașul Granada-Spania.
În data de 3 februarie 2018, ȋn Sala „Iustin Moisescuˮ a Centrului Eparhial Iaşi, s-au desfăşurat lucrările ședinţei anuale de lucru a Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Iaşilor. După slujba Sfintei Liturghii, cu binecuvântarea și sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, s-a întrunit acest organism deliberativ care a examinat şi a aprobat rapoartele de activitate ale tuturor sectoarelor Centrului Eparhial. Alături de membrii Adunării Eparhiale, la şedinţă au mai participat reprezentanţi ai mănăstirilor, ai protopopiatelor, ai şcolilor teologice din eparhie şi ai unor fundații sau asociații care își desfășoară activitatea cu binecuvȃntarea Chiriarhului, pe teritoriul canonic al Arhiepiscopiei Iaşilor. Vă prezentăm, mai jos, o sinteză a activității Arhiepiscopiei Iașilor în 2017.
(Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor)
Catedrala Mitropolitană din Iaşi, cel mai mare sfânt locaş din capitala Moldovei, şi-a sărbătorit astăzi hramul istoric - praznicul împărătesc al Întâmpinării Domnului. Cu acest prilej, ierarhi și clerici, oficialități locale și județene, precum şi credincioşi din întreg cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi-au îndreptat paşii spre catedrala ieșeană, care mai are încă două hramuri - Sfânta Cuvioasă Parascheva şi Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.
Sala „Baptisteriu“ a Muzeului Mitropolitan din Iaşi a găzduit joi, 1 februarie 2018, vernisajul expoziţiei „Icoană şi frescă“ semnată de pictorul Marius-Ciprian Ghinescu din Iaşi. Lucrările pictorului ieşean au fost expuse în luna decembrie a anului trecut în Sala „Europa Christiana“ a Palatului Patriarhiei, după ce a câştigat Marele Premiu al Concursului Naţional Icoana Ortodoxă - Lumina credinţei, ediţia a VI-a.
La Palatul Oștirii din Copou‑Iași a avut loc ieri, 1 februarie, ceremonia de predare‑primire a comenzii Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt”. Colonelul Remus‑Hadrian Bondor a preluat comanda și drapelul de luptă ale marii unități de la generalul de brigadă Dragoș‑Dumitru Iacob, care a fost promovat în cadrul Statului Major al Apărării.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi a fost prăznuită în acest an într‑un mod inedit de teologii din Iași: studenții și profesorii Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” s‑au rugat în cadrul Sfintei Liturghii împreună cu elevii și profesorii Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”. Slujba a fost oficiată la Catedrala Mitropolitană de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Predica IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi.
Catedrala Mitropolitană din Iași
30 ianuarie 2018
Predica Înaltpreasfințitului Teofan la sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi.
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi i-a reunit marți, 30 ianuarie 2018, la Catedrala Mitropolitană pe elevii, studenții și profesorii seminarului și facultății de teologie din Iași.
În Duminica a 33-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Capela „Sfânta Treime” a Secției Pașcanu de la Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi. Angajați ai spitalului, pacienți internați în secție, dar și credincioși din oraș au participat la slujbă. În cadrul slujbei arhierești, au fost citite rugăciuni pentru cei bolnavi.
Predica IPS Teofan în Duminica Vameșului și a Fariseului, la Capela Secției Pașcanu a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași.
În Duminica Vameșului și Fariseului, care marchează începutul Triodului în calendarul bisericesc ortodox, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Sfânta Treime”, Capela Secției Pașcanu a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași.
Predică rostită de Părintele Constantin Necula la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în Duminica a 33-a după Rusalii (a Vameșului și a Fariseului) - 28 Ianuarie 2018
„Poporul român nu-i o mulţime fără chip, ci e poporul lui Dumnezeu. Dar, ca să rămânem poporul lui Dumnezeu, în fiecare duminică, clipă de clipă, reactivaţi viza pe cardul de identitate al Împărăţiei lui Dumnezeu şi mergeţi înainte. Hristos e tot timpul de partea noastră.”
Unirea Principatelor Române a fost marcată anul acesta la Iași printr-un program amplu, desfășurat pe parcursul mai multor zile. Astăzi, 24 ianuarie, Piața Unirii a fost locul de întâlnire pentru cei care au dorit să retrăiască momentul de acum 159 de ani. Oficialități centrale și locale, oameni de cultură, reprezentanți ai Bisericii, dar și numeroși ieșeni au fost prezenți ieri la momentele desfășurate în capitala Moldovei.