În Duminica Vameșului și Fariseului, care marchează începutul Triodului în calendarul bisericesc ortodox, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a slujit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul „Sfânta Treime”, Capela Secției Pașcanu a Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași.

Obștea credincioșilor prezenți, formată din personalul medical, pacienți, dar și persoane venite afara unității medicale s-au putut bucura, în cadrul Sfintei Liturghii, de rugăciunile speciale rostite pentru bolnavi, precum și de cuvântul de învățătură rostit de către Părintele Mitropolit după citirea Evangheliei.
Tot în cadrul Sfintei Liturghii din această zi a avut loc și hirotonia întru preot, pe seama parohiei Negrești, Protopopiatul Săveni, jud. Botoșani a diaconului Ionuț Alexandru Iriciuc.
La final, credincioșii au primit binecuvântarea ierarhului.