Arhiepiscopia Iasilor

23 Septembrie 2019

(Video) Părintele profesor Florin Bucescu a fost astăzi înmormântat

Părintele conf. dr. Florin Bucescu, etnomuzicolog, bizantinolog și paleograf a trecut la Domnul, sâmbătă, 21 septembrie 2019. Slujba înmormântării a fost oficiată luni, 23 septembrie a.c., la Parohia „Naşterea Maicii Domnului” Talpalari din Iași, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, dimpreună un impresionant sobor de preoți și diaconi. Rude și prieteni, ucenici și foști elevi, cu toții au participat la slujba de prohodire și s-au rugat pentru sufletul părintelui profesor. La final, cortegiul s-a îndreptat spre Cimitirul „Eternitatea” din Iași.

Citește mai mult
22 Septembrie 2019

Doi arhierei ai Bisericii Cretei și Antiohiei au slujit în cetatea Iașilor

Duminica a XVIII-a după Rusalii a reprezentat pentru credincioșii ieșeni prezenți la sfintele slujbe un prilej de mare bucurie duhovnicească și binecuvântare: doi ierarhi străini au săvârșit Sfânta Liturghie în două sfinte lăcașuri din municipiul Iași. Duminică, 22 septembrie 2019, Înaltpreasfințitul Părinte Amfilohie, Mitropolit de Kisamos şi Selino, a slujit la Parohia „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” din Iași, iar Preasfințitul Părinte Qais Sadiq, Episcop de Erzurum, a săvârșit sfintele slujbe la Catedrala Mitropolitană din Iași.

Citește mai mult
21 Septembrie 2019

Trei noi doctori în Teologie, apreciaţi de membrii comisiei la Iaşi

Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi-a completat lista doctorilor în domeniu cu încă trei nume. Părintele Mihăiţă-Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut teza „Dimensiunea mărturisitoare a credinţei - colindul creştin”, părintele Mihai Filaret Ruscan, fost secretar la Cabinetul mitropolitan din Iaşi, actualmente profesor și pedagog la Seminarul Teologic din Suceava, a prezentat teza „Viaţa în Hristos în orizontul autorităţii şi libertăţii morale”, iar părintele Mihai Daniel Isai, inspector eparhial responsabil cu Arhivele la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor, a susţinut teza „Conştiinţă şi intenţionalitate. Dimensiunea ontologică şi fenomenologică a conştiinţei la Dumitru Stăniloae şi Jean-Luc Marion”.

Citește mai mult
21 Septembrie 2019

Părintele profesor Florin Bucescu a trecut la cele veșnice

Părintele profesor Florin Bucescu, doctor în muzică, etnomuzicolog, bizantinolog, paleograf, conferenţiar universitar la Universitatea Națională de Arte „George Enescu” din Iași, a trecut astăzi, 21 septembrie 2019, la cele veșnice.

Citește mai mult
19 Septembrie 2019

Patriarhul Nicodim Munteanu a fost pomenit la Mănăstirea Neamț

Joi, 19 septembrie 2019, la biserica Mănăstirii Neamț a avut loc slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire Patriarhul Nicodim Munteanu, cel de-al doilea întâistătător al Bisericii noastre. Sfânta Liturghie și slujba de pomenire au fost oficiate de către un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui arhimandrit Benedict Sauciuc, starețul așezământului monahal nemțean.

Citește mai mult
18 Septembrie 2019

Conferință preoțească în Protopopiatul Pașcani

Urmând șirul conferințelor de toamnă din Arhiepiscopia Iașilor, în ziua de 17 septembrie 2019, la Catedrala „Pogorârea Sfântului Duh” din Pașcani, s-au adunat peste 100 de preoți și diaconi într-o întâlnire de lucru.

Citește mai mult
18 Septembrie 2019

PS Calinic Botoșăneanul a prezidat conferința preoțească din Protopopiatul Hârlău

Sesiunea de toamnă a conferințelor preoțești din Arhiepiscopia Iașilor a continuat cu întâlnirea preoților din Protopopiatul Hârlău, la data de 16 septembrie 2019, în prezența și sub îndrumarea arhierească a Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor. 

Citește mai mult
17 Septembrie 2019

Muzica bizantină va răsuna timp de cinci zile la Iași – programul IBMF 2019

În perioada 2 – 6 octombrie 2019, timp de cinci zile, municipiul Iași va deveni pentru a treia oară centrul cântului bizantin din țară, adunând în capitala istorică a României renumiți interpreți ai artei muzicale psaltice, ce vor susține concerte de înaltă ținută și vor lua parte la diferite momente liturgice. Anul acestea, organizatorii lansează invitația publicului de-a participa la cele patru concerte de muzică bisericească, de-a asista la atelierele de lucru susținute de invitații festivalului, și de-a lua parte la sfintele slujbe organizate cu prilejul IBMF Iași.

Citește mai mult
17 Septembrie 2019

Program de mentorat pentru elevii de la Seminarul Teologic Dorohoi

Începând cu anul școlar 2019 - 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, în cadrul seminariilor și liceelor teologice din Arhiepiscopia Iașilor, începe Programul de Mentorat, proiect ce își propune să devină un factor diferențiator al acestor instituții de învățământ, cu o influență decisivă în formarea tinerelor generații.

Citește mai mult
16 Septembrie 2019

Concurs de toacă la Parohia Piscul Rusului

Duminică, 15 septembrie 2019, la Parohia Piscul Rusului din comuna Dagâța, Protopopiatul Iași III, județul Iași, cu prilejul hramului Înălțării Sfintei Cruci, s-a organizat Concursul de Toacă pentru copii „Chemarea Credinței”, competiție aflată la a III-a ediție. 

Citește mai mult

Pagini