Sesiunea de toamnă a conferințelor preoțești din Arhiepiscopia Iașilor a continuat cu întâlnirea preoților din Protopopiatul Hârlău, la data de 16 septembrie 2019, în prezența și sub îndrumarea arhierească a Preasfințitului Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Parohia Totoiești din comuna Erbiceni a fost gazda întâlnirii. În debutul evenimentului a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către Preasfințitul Părinte Episcop Calinic, dimpreună slujind părintele arhimandrit Nicodim Petre, consilierul Sectorului de Misiune al Arhiepiscopiei Iașilor și părintele Victor Pîslariu, protopop de Hârlău. La momentul rânduit, aproximativ 60 de preoți s-au împărtășit cu Sfintele Taine.
Temele conferinței au fost dedicate Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești, având titlurile: „Patriarhul Nicodim Munteanu (1939- 1948), păstor înțelept și apărător al Bisericii în timpul unei perioade tulburi din istoria țării” și „Iustin Moisescu (1977- 1986)- inițiator și promotor al colecției „Părinți și scriitori bisericești”; valoarea scrierilor patristice în edificarea duhovnicească a preoților în pastorația credincioșilor; traducătorii scrierilor Sfinților Părinți”. Cele două teme au fost susținute de părintele Ionuț Ungureanu de la Parohia Valea Racului, respectiv părintele Claudiu- Răzvan Banu de la Parohia Iazu vechi. Lucrările au fost atent realizate, susținute de o bibliografie bogată, conținând informații importante, atât biografice, cât și cu privire la activitatea rodnică a celor doi întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române, într-o perioadă extrem de dificilă pentru viața religioasă în ansamblu.
„Anii de păstorie și de slujire ai Patriarhului Nicodim în fruntea Bisericii românești rămân anii cei mai grei; ani de zbucium, pricinuit de un război necruțător, vremuri de adânci prefaceri sociale pe care le-a înțeles și în care a recunoscut voia nepătrunsă a Proniei cerești” a concluzionat părintele Ionuț Ungureanu, în referatul său.
De asemenea, părintele Claudiu- Răzvan Banu a evidențiat că „Părintele Patriarh Iustin rămâne în memoria noastră ca un om echilibrat, un teolog erudit și un păstor înțelept, prin fidelitatea față de tradiția ortodoxă, patristică, prin temeinica sa pregătire academică, prin sobrietatea sa în relațiile umane, dar și prin bunătatea și dărnicia sa părintească, exprimate adesea discret, dar eficient”.
Un dar prețios oferit preoților participanți de către Preasfințitul Părinte Calinic a fost ultima sa apariție editorială: „1. Satul – complementaritate și diversitate - Biserica, Școala și Primăria. 2. Continuitate și contiguitate episcopală - de la Melchisedec, Patriarhul Salemului, la Teoctist, Patriarhul României. 3. Traducători de cărți bisericești - de la diaconul Coresi la diaconul Ioan I. Ică jr.”, lucrare care se înscrie în tema Anului omagial al satului românesc și a anului comemorativ amintit.
Spre final au avut loc câteva alocuțiuni din partea preoților prezenți și s-au făcut evocări ale unor evenimente trăite de unii dintre cei mai în vârstă, pe când erau studenți, în timpul Patriarhului Iustin. Întâlnirea s-a încheiat cu o rugăciune de mulțumire și agapa frățească. (pr. Petru Ceobanu, misionar protopopesc)