Arhiepiscopia Iasilor

12 Aprilie 2019

Seri duhovniceşti în Protopopiatul 3 Iaşi

Suntem la vreme de postire, timp al primăverii duhovniceşti, potrivit cântărilor Triodului, în care postirea noastră nu se rezumă numai la a ne abţine de la anumite mâncăruri şi băuturi sau la ceea ce ne face nouă plăcere, ci ştim şi credem că postul nostru trebuie să fie o detaşare de cele materiale şi alipirea noastră de cele duhovniceşti prin înfrânare, răbdare, rugăciune smerită şi faptă bună. De asemenea, credem şi mărturisim că postul este o luptă duhovnicească spre sfinţire a vieţii noastre în care, prin pocăinţă şi „cu ochii aţintiţi asupra lui Iisus începătorul şi plinitorul credinţei” (Ev. 12, 2) descoperit în Sfintele Scripturi şi împărtăşit liturgic - euharistic în Sfânta Cuminecătură, înaintăm duhovniceşte spre lumina Învierii.

Citește mai mult
11 Aprilie 2019

(Video) Dezbatere „În mormânt cu trupul”, privind problema incinerării

În sala Justin Moisescu a Ansamblului Mitropolitan din Iași, a avut loc marți, 10 aprilie, dezbaterea „În mormânt cu trupul”, privind problema incinerării.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Proiectul „Copilăria la sat” - jocuri și distracție pentru copiii din satul Arama

Duminica trecută, 7 aprilie 2019, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” au poposit la Parohia „Sfântul Nicolae” din satul Arama, comuna Coarnele Caprei, județul Iași, unde a avut loc a doua ediție a proiectului „Copilăria la sat ” inițiat și coordonat de membrii comisiei misionare CSN.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Părintele consilier Hrisostom Rădășanu și-a susținut doctoratul la Institutul Pontifical Oriental din Roma

În data de 4 aprilie a.c., în „Aula Magna” a Institutului Pontifical Oriental din Roma a avut loc prezentarea, în ședință publică, a tezei de doctorat „Rinascita esicasta nel ventesimo secolo romeno” („Renașterea isihastă în România secolului XX”) a părintelui arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier educațional al Arhiepiscopiei Iașilor.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a slujit la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu

Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a slujit în zilele de sâmbătă şi duminică la hramul Chiliei „Buna Vestire” a Schitului Lacu din Muntele Athos.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Training catehetic pentru preoţi în protopopiatele Botoşani şi Săveni

Pe data de 4 aprilie 2019, în sala de şedinţe a Protopopiatului Săveni, s-a desfăşurat trainingul catehetic pentru preoţii care vor susţine cateheze demonstrative în anul 2019.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Schimb de experienţă între Diaconia Chişinău şi ATOR Iaşi

În perioada 29-31 martie 2019, un grup de 10 liceeni şi studenţi voluntari în ATOR Iaşi a făcut, în capitala Republicii Moldova, un schimb de experienţă cu tinerii de la Diaconia Chişinău. Această excursie a fost o continuare a frumoasei colaborări dintre ATOR Iaşi şi Diaconia Chişinău, începută odată cu vizita celor din urmă în Iaşi, în octombrie 2018. Programul a cuprins, pe lângă prezentarea activităţilor desfăşurate de Diaconia, discuţii cu tinerii voluntari şi vizitarea oraşului.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

Training catehetic pentru preoţi din protopopiatele Dorohoi şi Darabani

În ziua de 3 aprilie 2019, la Parohia „Sfânta Treime” din satul Crăiniceni, Protopopiatul Darabani, a avut loc trainingul anual de pregătire a preoţilor din protopopiatele Dorohoi şi Darabani, în vederea susţinerii catehezelor demonstrative în parohii.

Citește mai mult
9 Aprilie 2019

„Hristos - prezenţă vie în inima satului meu”, la Biserica „Sfântul Dumitru” din Şcheia

Satul românesc este izvorul sensibilităţii şi spiritualităţii neamului nostru; el nu trebuie să moară, ci trebuie să dăinuiască prin obiceiurile şi tradiţiile sale, prin ocupaţiile şi portul locuitorilor săi, prin credinţa moştenită din străbuni, prin oamenii săi buni şi generoşi. Printre activităţile desfăşurate în satul tradiţional, biserica din satul Şcheia, judeţul Iaşi, în parteneriat cu Şcoala Profesională „Nicolae Bălăuţă” - Şcheia, a derulat proiectul „Hristos - prezenţă vie în inima satului meu”, participând la o serie de manifestări specifice acestei teme şi înscriindu-se în acest fel la Concursul naţional catehetic „Hristos - sufletul satului meu”, organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.

Citește mai mult

Pagini