Luni, 28 Septembrie 2020
Flavius Popa

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR) – filiala Iași a ridicat o casă pentru o familie cu 8 membri din Parohia Pleșani, comuna Călărași, județul Botoșani. Până în acest moment, aceștia au locuit într-o anexă alcătuită din două camere mici, fără electricitate și dușumea. Slujba de binecuvântare a fost oficiată duminică seară, 27 septembrie 2020, de către Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan.

Familia Tipișca din satul Pleșani are începând de ieri o nouă casă. Voluntarii și ostenitorii ASCOR Iași au încheiat în această perioadă lucrările la construcția celei de-a doua case și au oferit familiei cu opt membri un acoperiș și un spațiu călduros pe timpul sezonului rece. Cel de-al doilea cămin ridicat de ASCOR Iași a fost construit în câteva luni din fondurile donate de mai mulți cântăreți de muzică populară, artiști și prieteni ai asociației. Noua locuință a fost binecuvântată de IPS Mitropolit Teofan.

„Mă bucur foarte mult pentru această clipă, pentru că sfințirea acestei case, precum și cele care au mai fost săvârșite, arată că se trece de la o etapă de ajutoare alimentare sau medicale la lucruri mai consistente, care ajută familia pe termen lung cu ceea ce este cel mai necesar pentru un om: un acoperiș deasupra capului pentru el, pentru prunci, pentru familia sa. Cu certitudine, această casă este de mare folos pentru familia care va locui aici și este foarte importantă pentru cei care au ajutat, pentru că un gest precum acesta este un împrumut dat lui Dumnezeu iar El, pe căi nebănuite de mintea noastră, ajută cu dobândă mare pe cel care îl împrumută pe Dumnezeu”, a afirmat Înaltpreasfinția Sa la finalul slujbei de sfințire.

Soții Mihai și Elena Tipișca încearcă să întrețină puținul pe care îl au și să își îngrijească copiii. Tatăl este zilier, vara muncește ca cioban, iar munca sa și alocațiile copiilor reprezintă singurul venit al familiei. Elena este casnică și are grijă de copii. Ambii soți provin din familii fără posibilități materiale iar până acum locuiau într-o anexă, în condiții insalubre, fără energie electrică și dușumea.

„Campania «Împreună ridicăm o casă» se află la cea de-a doua ediție. Anul trecut a fost dat startul la Glodenii Gândului, ridicând prima casă, iar anul acesta am reușit în șapte luni să construim și cea de-a doua casă. Piatra de temelie a fost pusă cu trei zile înainte de a se declara starea de urgență în România. Am avut curaj și credință că împreună vom reuși să finalizăm și această locuință. Alături de noi au fost artiști mari ai folclorului românesc. Amintesc aici pe maestru Nicolae Botgros, orchestra «Lăutarii», dar și mulți alții. Totodată, alături de noi au fost oameni cu dragoste pentru aproapele, din întreaga lume aș putea spune, din Statele Unite - Philadelphia. Ne bucurăm foarte mult că am reușit să oferim acestei familii o nouă șansă la o viața mai bună ”, ne-a declarat Andrei Mocanu, coordonatorul campaniei „Împreună ridicăm o casă”.

Ca semn de mulțumire pentru întregul suport, domnul Vlad Plăcintă, președintele Asociației „Salvează o inimă”, a primit din partea IPS Părinte Teofan distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. De asemenea, cei care au contribuit la ridicarea casei au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie. Campania umanitară „Împreună construim o casă” va continua în această perioadă, urmând ca alte două locuințe să se construiască pentru câteva cazuri sociale.

Vă invităm să vizionați și: