Prelegerile sunt susținute de către cercetători afiliați instituțiilor academice din mai multe centre universitare ale țării, precum și din străinătate. Acestea se desfășoară la comun în prima parte a zilei – și astăzi, și mâine, 30 septembrie – apoi pe secțiuni, în paralel, în sălile Sinaxar și Eclesia din cadrul Muzeului Mitropolitan.
Astăzi au debutat la Iași, cu prezență fizică și online, lucrările Simpozionului științific „Tradiția patristică în actualitate”. Evenimentul se află la prima ediție și este organizat de către reprezentanții Centrului de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iașilor.
La deschidere a fost invitat să ia cuvântul Pr. Prof. Dr. Ion Vicovan, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. Tema generală a Simpozionului este „Isihasmul bizantin, istorie și spiritualitate”, la care se adaugă și alte subiecte de interes pentru studiile patristice și istorice actuale.
Prelegerile sunt susținute de către cercetători afiliați instituțiilor academice din mai multe centre universitare ale țării, precum și din străinătate. Acestea se desfășoară la comun în prima parte a zilei – și astăzi, și mâine, 30 septembrie – apoi pe secțiuni, în paralel, în sălile Sinaxar și Eclesia din cadrul Muzeului Mitropolitan.
Lucrările vor fi editate într-un volum care va fi publicat la Editura Doxologia.
* Programul complet al evenimentului se poate consulta în documentul atașat.