Sărbătorile închinate sfinților nemțeni au debutat aseară cu slujba Privegherii, săvârșită la biserica din incinta Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț.
Slujba de seară a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
La final, ierarhul a adresat un scurt cuvânt credincioșilor prezenți:
Ziua de astăzi deschide porțile unui praznic a cărui durată este de mai multe zile, în care bucuria cinstirii Sfântului Ioan Iacob, a Sfintei Teodora de la Sihla, bucuria pe care au împărtășit-o Sfinții Apostoli pe Muntele Taborului, suntem chemați să o împărtășim și noi. Nu întâmplător, zilele de praznic rup zilele obișnuite ale trudei și grijii de zi cu zi. Mare poet Lucian Blaga spunea: socot că prin locul în care ne-am născut suntem legați și de un anumit meridian ceresc, arătând că nu întâmplător ne naștem într-un loc, ci cu un rost, iar acest loc creează niște legături și o anumită responsabilitate. Sfinții sunt cei care, prin locul în care s-au născut, binecuvintează acel loc, iar noi, cinstindu-i, ne împărtășim de binecuvântarea lor. De aceea, astăzi ne bucurăm de cinstirea Sfântului Ioan Iacob, ne bucurăm de acest mare praznic, ne bucurăm de acest ales sobor pe care îl avem.
La slujba Privegherii de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox de la Mănăstirea Neamț a participat și IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Înaltpreasfinția Sa a subliniat cinstirea deosebită de care se bucură Sfântul Ioan Iacob în rândul profesorilor și elevilor seminarului de la Mănăstirea Neamț.
În această dimineață, sărbătoarea de la Seminarul Teologic Ortodox de la Măsnăstirea Neamț a continuat cu Sfânta Liturghie săvârșită de IPS Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu PS Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor și PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Sărbătorile sfinților nemțeni vor continua mâine pe muntele Ceahlău, la hramul Mănăstirii „Schimbarea la Față și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare”. Duminică va fi cinstită Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla atât la Mănăstirea Sihla, cât și la Mănăstirea Sihăstria.