Luni, 24 iunie 2019, Biserica noastră va sărbători aducerea moaştelor Sfântului Mucenic Ioan cel Nou. În municipiul Suceava, în mănăstirea unde sunt păstrate sfintele moaşte, au început sâmbătă, 22 iunie 2019, evenimentele prilejuite de această sărbătoare. Racla cu sfintele moaşte a fost aşezată spre închinare în spaţiul special amenajat din curtea aşezământului monahal.
Sâmbătă, 22 iunie 2019, începând cu ora 5:30, un sobor de preoţi a aşezat racla în care se află relicvele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou în baldachinul special pregătit, aflat în curtea mănăstirii. După depunerea sfintelor moaşte, părinţii au oficiat slujba Acatistului Sfântului Ioan cel Nou, iar mai apoi au fost săvârşite Miezonoptica, Utrenia şi Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiu.
„În ajunul Duminicii Tuturor Sfinţilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Pimen, noi, preoţii mănăstirii şi cei din împrejurimi, împreună cu credincioşii, am făcut rânduiala procesiunii ridicării sfintelor moaşte ale Sfântului Ioan cel Nou, aşezându-le în baldachinul din incinta mănăstirii, pentru închinarea pelerinilor. Aici, împreună, am săvârşit slujba Acatistului Sfântului Ioan cel Nou. La finalul sfintelor slujbe, am ţinut un cuvânt de folos, arătând credinţa sfântului, faptele şi dragostea sa faţă de Hristos, milostenia sa şi, totodată, răbdarea şi mucenicia sfântului trăite pentru Hristos, în faţa păgânilor şi a răufăcătorilor“, a spus arhim. Vartolomeu Chira, eclesiarhul Mănăstirii „Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava“.
Moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava au fost aduse în Moldova de domnitorul Alexandru cel Bun, cel care obţinuse în 1401 recunoaşterea canonică a Mitropolitului Iosif al Moldovei de la Patriarhia Ecumenică şi a reuşit să pecetluiască acest act bisericesc prin aducerea moaştelor Sfântului Ioan de la Cetatea Albă la Suceava în 1402, aşezându-le în Biserica Mirăuţilor, pe atunci catedrală mitropolitană.
Sfânta Liturghie în cinstea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
Pelerinii sunt aşteptaţi astăzi, 24 iunie 2019, la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Alături de Părintele Mitropolit Teofan vor mai sluji IPS Teodosie - Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen - Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, PS Ignatie - Episcopul Huşilor, PS Macarie - Episcopul ortodox român al Europei de Nord şi PS Damaschin Dorneanul - Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.