În Duminica a XIX-a după Rusalii, 2 octombrie 2022, Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Cut – Dumbrava Roșie, județul Neamț, a primit veșmântul sfințirii. Slujba de târnosire a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.
Numeroși nemțeni au participat duminica trecută la slujba de sfințire a noului locaș de cult din comuna Dumbrava Roșie. După întâmpinarea Preasfințitului Nichifor Botoșăneanul de către clericii din Protopopiatul Piatra Neamț și poporul adunat la eveniment, aceștia au mers în procesiune în jurul bisericii, iar soborul s-a îndreptat spre Sfântul Altar pentru a binecuvânta și pecetlui Sfânta Masă. În continuare, clericii au oficiat Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat, în timp ce mulțimea a participat la slujbă și a așteptat la rând să se închine în Sfântul Altar, conform tradiției Bisericii. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Evanghelismos”, dirijat de Ciprian Ceai.
În predica ținută după citirea Evangheliei, Preasfinția Sa a evidențiat cât de importantă este sărbătoarea târnosirii bisericii: „Bucuria sfințiri bisericii este o sărbătoare ce rupe ritmul unui an, este o sărbătoare care rămâne în istoria parohiei pentru că adeseori sunt generații la rând care nu au privilegiul de a participa la o asemenea slujbă, la o asemenea lucrare în care Domnul pune bucuria și puterea Sa. Sunt sărbători precum Sfintele Paști, precum sfințirea unei biserici, precum hramul ei, în care omul se bucură de toată dăruirea, pentru că toate cele ce se fac aici se fac cu dăruirea credincioșilor, cu însuflețirea mai multor oameni”.
La final, după distincțiile și diplomele oferite ctitorilor și binefăcătorilor locașlui nou sfințit, cei prezenți au fost binecuvântați de ierarh și au participat la agapa tradițională.