Zi de importanță istorică pentru credincioșii din localitatea Galu, județul Neamț, unde în Duminica a XX-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, a târnosit noua biserică parohială. Tot astăzi, ierarhul a oficiat două hirotonii pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava. Noul sfânt lăcaș, construit din piatră și cărămidă, poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Încă de la primele ore ale dimineții, zeci de oameni de la poalele Munților Bistriței s-au adunat astăzi la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Galu pentru a participa la târnosirea noului lăcaș de cult. Sfintele slujbe au fost săvârșite de IPS Arhiepiscop Calinic, delegatul Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan. După stropirea zidurilor cu apă sfinţită şi ungerea lor cu Sfântul şi Marele Mir, Părintele Arhiepiscop a binecuvântat şi pecetluit Sfânta Masă, a sfințit pictura interioară și catapeteasma. Alături de IPS Calinic au mai slujit părintele arhim. Benedict Sauciuc, starețul Mănăstirii Neamț, părintele arhim. Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Petru Vodă, părintele Ionel Cuțuhan, protopop de Ceahlău, părintele prof. Vasile Sandu de la Parohia Pipirig, părintele Mircea Ursache de la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Piatra Neamț, părintele paroh Manuel Dorneanu, dar și preoți din împrejurimi.
După sfințirea bisericii, clericii au săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium amenajat în curtea parohiei. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de studenți teologi.
Doi slujitori noi pentru Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava
Tot astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a oficiat două hirotonii pentru așezământul monahal din inima municipiului Suceava. Părintele ierodiacon Dositei Mihăilă de la Mănăstirea Sihăstria Putnei a fost hirotonit ieromonah iar tânărul teolog Sebastian Atomei a fost hirotonit diacon, amândoi pe seama Mănăstirii „Sfântul Ioan”.
La final, părintele Mircea Ursache, cel care a păstorit comunitatea parohială din 1996 până în 2005 și care a ridicat lăcașul din Galu, a afirmat că noua biserică este a lui Hristos: „Orice sfințire de biserică este o zi de bucurie, este o înviere pentru că parohia în care s-a zidit biserica a trecut prin jertfă, prin purtarea crucii. Multe cheltuieli, multe renunțări, multe eforturi stau la baza ridicării unui sfânt lăcaș. Credincioșii de aici s-au jertfit îndeajuns, uneori peste măsură, pentru a vedea această biserică ridicată. De astăzi, această biserică este a lui Hristos”.
De asemenea, părintele paroh Manuel Dorneanu a continuat cu un sfat pentru enoriașii din Galu: „Eu cred că Liturghia nu se termină azi, ci ea continuă în vecii vecilor. Dintr-un anumit punct de vedere, biserica nu este gata, căci suntem chemați în ea până la sfârșitul veacurilor. Tare vă îndemn să veniți mai mult la biserică. Ea a primit și împarte toate sfintele taine. A fost botezată azi, a fost miruită astăzi, a intrat Hristos Domnul și rămâne aici. Ne-am cununat cu Biserica și cu Mirele Hristos. Ne împărtășim în sfânta biserică; ea este preoție, ea este vindecătoare”.
În încheiere, IPS Arhiepiscop Calinic le-a vorbit celor prezenți despre minunile făcute de Domnul Hristos: „Mântuitorul a săvârșit minuni pe fondul credinței, pe fondul voinței persoanelor. Nu foarte multe minuni au fost făcute din milă, așa cum am auzit în textul de astăzi, iar unele minuni, nu foarte multe, au fost săvârșite pentru ca prin ele să se arate puterea lui Dumnezeu”.
Răsplată pentru ostenitorii Parohiei Galu
Părintele Mircea Ursache și părintele Manuel Dorneanu au primit din partea Părintelui Mitropolit Teofan distincția mitropolitană „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru clerici. De asemenea, ctitorul Teodor-Viorel Todirel a primit „Crucea Moldavă” pentru mireni iar domnul Ioachim Geangalău a fost răsplătit cu distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni. Totodată, cei care au contribuit la construirea bisericii au primit distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Vechea biserică de lemn, cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail şi Gavriil”, este construită din bârne de molid, încheiate la colţuri „în coadă de rândunică”. Întreg edificiul se bazează exclusiv pe lemn, atât ca element de construcţie, cât şi ca element decorativ. Din cauza stării fragile, s-a hotărât construirea unui nou sfânt lăcaș. Zidirea bisericii de cărămidă a început la 1 iulie 1998, iar până în 2005, lucrările de ridicare, acoperire și tencuire au fost realizate sub coordonarea părintelui Mircea Ursache. De la 1 decembrie 2005, actualul paroh, părintele Manuel Dorneanu, a susținut construcția până la finalizare. Pictura interioară a fost realizată de către echipa pictorului Nechita Constantin Gabriel. Catapeteasma din stejar și stranele din frasin au fost sculptate de părintele Mircea Ursache, iar icoanele de pe iconostas au fost pictate de pictorul Popovici Marius Cătălin.