În Duminica a IX-a după Rusalii, 18 august 2019, biserica Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea Rediu, comuna Ruginoasa, județul Iași, a primit binecuvântarea sfințirii, slujba de târnosire și Sfânta Liturghie fiind săvârșite de un sobor de preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Credincioșii din localitatea Rediu – Ruginoasa au primit duminica aceasta, 18 august a.c., binecuvântarea IPS Părinte Mitropolit Teofan; ierarhul a săvârșit slujba de sfințire a noului sfânt locaș, biserică pusă sub ocrotirea Sfinților Împărați Constantin și Elena, și a Sfântului Ierarh Nicolae. După ce a binecuvântat lucrările exterioare cu Sfântul Mir și apă sfințită, ierarhul a sfințit și pecetluit masa Sfântului Altar, a stropit cu aghiasmă și a uns pereții interiori cu Marele Mir. La finalul slujbei de sfințire, IPS Teofan a săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium special amenajat, nu înainte de a citi celor prezenți marea rugăciune de dezlegare. Numeroși credincioși s-au rugat împreună cu părinții slujitori la Sfânta Liturghie, s-au împărtășit cu Sfintele Taine și au ascultat cuvintele de învățătură.
După citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit Teofan a afirmat că Biserica este corabia lui Hristos: „Biserica dintr-un sat nu este altceva decât corabia acelei parohii unde se află Domnul Hristos. Vrem să traversăm marea de unul singur înot? Sau să traversăm marea vieții în corabia Bisericii, avându-l la cârmă pe Domnul Hristos? Alegerea ne aparține, Dumnezeu ne-o respectă dar în același timp ne cheamă să urcăm în corabie, să fim împreună cu El, cu Maica Domnului, cu sfinții Săi, și așa fiind în corabia Bisericii, să trecem printre valurile multe și dese, dar trecem pentru că nici porțile iadului nu pot dărâma Biserica lui Hristos, cea din Cer și de pe pământ, arătată în chip vizibil și în biserica de zid. Dumnezeu să ne dăruiască această conștiință a călătoriei noastre în corabia Bisericii, avându-l la cârmă pe Hristos”.
La momentul împărtășirii, în timp ce credincioșii primeau Sfintele Taine, părintele Pavel Postolachi, protopop de Pașcani, a dat citire hrisovului de sfințire.
Pentru meritele deosebite și pentru osteneala de care a dat dovadă, părintele paroh Fuiorea Neculai a fost hirotesit iconom stavrofor de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, primind din partea chiriarhului semnele distinctive: bederniță, brâu roșu și crucea pectorală. La final, după ce credincioșii au primit binecuvântarea IPS Teofan, aceștia au fost invitați la o agapă frățească organizată de parohie.