Credincioşii din Parohia Stânca Roznovanu a Protopopiatului 1 Iaşi au găzduit ieri, 29 iunie 2017, cel mai semnificativ eveniment religios care s-a desfăşurat vreodată în parohia lor, respectiv sfinţirea bisericii cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“. Evenimentul a căpătat o mare amploare, atât datorită actului divin în sine şi prezenţei chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan, cât şi datorită numărului mare de preoţi prezenţi în soborul slujitor. Au contribuit la crearea atmosferei de maximă sărbătoare şi cele câteva sute de credincioşi prezenţi, care au avut ocazia să treacă prin altarul noului locaş sfinţit, precum şi hirotesia întru iconom stavrofor a preotului paroh Adrian Vasile Miron.
Ca o încununare a tuturor lucrărilor frumoase săvârşite în Parohia Stânca, comuna Victoria, Protopopiatul 1 Iaşi, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost cel care, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a Bisericii parohiale „Duminica Tuturor Sfinţilor“, precum şi slujba Sfintei Liturghii.
Încă de la primele ore ale dimineţii, grupuri de credincioşi au sosit atât din localitate, cât şi de prin satele şi oraşele vecine, pentru a asista la evenimentul pe care enoriaşii din Stânca îl aşteptau de cinci ani. Bătrânii satului, dar şi tineri şi copii îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular l-au întâmpinat la poarta bisericii pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, după tradiţionala primire cu pâine şi cu sare, a fost condus de soborul slujitor până în faţa bisericii, unde a început slujba de târnosire a locaşului de cult. Biserica cu hramul „Duminica Tuturor Sfinţilor“ a fost sfinţită prin stropire cu apă sfinţită şi prin ungere cu Sfântul şi Marele Mir, iar Sfânta Masă din altar a fost târnosită, împodobită şi pregătită pentru slujbele cultului divin. La slujba de sfinţire, urmată de slujba Sfintei Liturghii, săvârşită pe o scenă frumos împodobită, au luat parte sute de credincioşi, care au stat şi la rând pentru a trece prin Sfântul Altar. La eveniment au participat şi membri ai autorităţilor locale.
În cuvântul de învăţătură, ierarhul a adresat îndemnul de a urma exemplul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel: „Sfântul Apostol Petru, pe care îl prăznuim în această zi, a răspuns la întrebarea «Cine este Iisus», afirmând că «El este Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Viu». Iar Sfântul Apostol Pavel, pe care de asemenea îl sărbătorim astăzi, spune că el nu-L cunoaşte decât pe Hristos Cel răstignit şi că în El trăim, ne mişcăm şi suntem. Mântuitorul Hristos este speranţa, credinţa şi iubirea noastră“.
La finalul Sfintei Liturghii, în momentul împărtăşirii credincioşilor, pr. protopop Toma Gradinaciuc a dat citire hrisovului de sfinţire, după care părintele Adrian Vasile Miron a ţinut un cuvânt de mulţumire către ctitori şi enoriaşi.
Drept recunoştinţă pentru implicarea şi hărnicia de care a dat dovadă, părintele paroh a fost hirotesit întru iconom stavrofor, primind crucea, bederniţa şi brâul roşu. IPS Părinte Teofan a felicitat atât pe părinte, pe soţia acestuia, cât şi pe ctitori şi enoriaşi, pentru felul în care au ştiut să-şi construiască şi să-şi împodobească biserica, oferind distincţii de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la construcţia locaşului de cult.
Povestea ridicării locaşului de cult
Parohia Stânca a devenit de sine stătătoare în anul 2011, prin binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, fiind hirotonit pe seama acestei comunităţi părintele Adrian Vasile Miron. În acelaşi an, prin hotărârea Consiliului Local al Primăriei Victoria şi prin sprijinul primarului Daniel Creţu, s-a donat un teren de 5.500 metri pătraţi în centrul satului Stânca şi s-au făcut demersurile pentru sfinţirea terenului. La data de 21 mai 2012 a fost sfinţit terenul bisericii de către Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, după ce în prealabil a fost îngrădit de oamenii gospodari ai satului. La începutul anului 2013, în luna februarie, s-au demarat lucrările pentru armătura fundaţiei. În toamna aceluiaşi an, prin implicarea lui Petrică Hodorogeanu şi a soţiei sale, Gabriela, a fost turnată si finalizată fundaţia bisericii. În continuare, prin bunăvoinţa primarului Daniel Creţu a fost donată o parte din cărămida necesară construcţiei locaşului de cult, rezultată din demolarea unor clădiri dezafectate. Mai bine de jumătate din necesarul de cărămidă a fost adusă cu multă greutate din localitatea Sculeni. Aceasta fost adunată cu multă dăruire şi efort din dărâmături de către enoriaşii satului. Anul 2014 a debutat cu zidirea locaşului de cult prin grija şi sprijinul ctitorilor Petrică Hodorogeanu şi Gabriela, care au trimis o echipă de zidari şi, ajutaţi de gospodarii satului, au realizat zidăria şi cupola bisericii. În anul 2015, prin binecuvântarea şi sprijinul Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, s-au donat 15 metri cubi masă lemnoasă prelucrată de către Arhiepiscopia Iaşilor şi a fost început acoperişul. Prin sprijinul primarului, care a donat tabla necesară, al enoriaşilor cu suflet bun şi al ctitorilor amintiţi a fost realizat acoperişul locaşului de cult de către meşteri din zona Sucevei. Prin sprijinul părintelui Petrică Lehaci şi al enoriaşilor parohiei Stânca au fost montate geamurile bisericii şi uşile care astăzi împodobesc biserica. Cu multă trudă şi efort financiar au fost turnate în anul 2016 scările şi trotuarele din curtea bisericii de către enoriaşii comunităţii parohiale. În acelaşi an a fost donată catapeteasma de către Emil Teofil Bălteanu, pictura fiind realizată de către Vasile şi Ramona Isari. Astfel, biserica din Stânca a fost finalizată în 5 ani de la începutul zidirii sale, prin multa implicare şi cheltuială a enoriaşilor care au donat şi au lucrat la construcţia bisericii, prin contribuţia familiei Hodorogeanu Petrică şi Gabriela, a primarului Daniel Creţu, dar mai ales prin grija permanentă a preotului paroh Adrian Vasile şi a soţiei sale, Roxana Nicoleta Miron, care au supravegheat, au lucrat şi s-au implicat în mod activ împreună cu toată familia la zidirea acestui frumos locaş de cult.