Duminică, 17 Iunie 2018

Duminică, 17 iunie 2018, Biserica „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și „Sfinții Împărați Constantin și Elena” a Parohiei Baia III din Protopopiatul Fălticeni, judeţul Suceava, a fost sfinţită de trei ierarhi ai Bisericii noastre: IPS Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului şi PS Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

La finalul slujbei de târnosire, IPS Părinte Arhiepiscop Teodosie a rostit un cuvânt de învățătură: „Mulţumim Bunului Dumnezeu că s-a sfinţit această biserică frumoasă, împodobită atât de minunat cu pictură. Iată că în această zi Dumnezeu şi-a aşezat binecuvântarea Sa şi rămâne aici pururea şi veghează asupra acestei sfinte biserici cu hramul Sfânta Cuvioasă Maică Parascheva, Sfânta noastră atât de milostivă, şi Sfinţii care au adus libertate creştinilor, Sfinţii de Dumnezeu încununaţi şi întocmai cu apostolii Împărați Constantin şi Elena. Biserica este aşezământul cel mai sfânt; fără de biserică nu este mântuire, după cum ne spune Sfântul Ierarh Ciprian. Biserica este stâlpul şi temelia adevărului, pentru că Hristos rămâne pururea în biserică şi biserica ne aduce pe toţi să fim în acelaşi timp pietre vii ale locașului de cult şi mădulare ale Trupului viu al lui Hristos, fiecare în parte şi în întregul bisericii, căci Hristos este Capul bisericii şi El o sfinţeşte mereu şi o înnoieşte prin harul Său. Rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne primească rugăciunile, rugăm pe Bunul Dumnezeu să-l ţină pe părintele paroh Ioan Gușă ctitor împreună cu dumneavoastră, cu Primăria și cu Consiliul local, cu darnicii credincioşi; pe toţi să vă ţină Bunul Dumnezeu în sănătate şi în fiecare zi, cu rugăciune plină de credinţă, de nădejde şi de dragoste rugătoare, să ne apropiem de ziua cea mare şi să primim înfăţişarea Domnului care ne cheamă mereu la pace, la iertare şi la mântuire”.

 În continuare, Sfânta Liturghie din Duminica a III-a după Rusalii a fost oficiată pe o scenă amenajată în curtea bisericii, de cei trei ierarhi, alături de de un sobor de preoţi şi diaconi din care a făcut parte și preotul Nicolae Horga - inspectorul bisericesc al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor - şi preotul Adrian Dulgheru - protopopul Protopopiatului Fălticeni. Răspunsurile la strană au fost date de Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului.

Construcţia bisericii Parohiei Baia III a început în anul 2004, pictura fiind realizată de Mircea Dascălu din Fălticeni. În anul 2012 s-a primit ca dar de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei veşmântul Sfintei Cuvioase Parascheva. Arhimandritul Epifanie Bulancea de la Mănăstirea Măgura Ocnei a donat catapeteasma şi mobilierul din altar, iar omul de afaceri Gigi Becali a donat stranele din biserică. (Constantin AGAFIŢEI)