Sâmbătă, 2 Octombrie 2021
Flavius Popa

Zi de sărbătoare pentru credincioșii din localitatea Bocnița, comuna Sinești, județul Iași – Biserica cu hramul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost sfințită sâmbătă, 2 octombrie 2021, de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. După târnosirea sfântului locaș, cei prezenți au luat parte la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, săvârșită în aer liber.

Numeroși credincioși din comuna Sinești și împrejurimi s-au adunat în această dimineață la Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bocnița, pentru a participa la slujba de sfințire a bisericii din localitate. După întâmpinarea Părintelui Mitropolit Teofan de către clerici și autorități, ierarhul a binecuvântat zidurile exterioare ale bisericii, a pecetluit Sfânta Masă și a sfințit pictura sfântului locaș. Potrivit rânduielilor bisericești, cei prezenți au așteptat la rând, primind binecuvântarea de a intra și de a se închina în Sfântul Altar. În continuare, IPS Teofan dimpreună cu un soborul slujitor au săvârșit Sfânta Liturghie pe un podium ridicat lângă biserica parohială. Răspunsurile liturgice din cadrul slujbei de târnosire și de la Sfânta Liturghie au fost oferite de un grup de psalți de la Catedrala Mitropolitană din Iași.

După citirea Sfintei Evanghelii, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vorbit în cuvântul său de învățătură despre cât de importantă este biserica în viața creștinului adevărat:

„Se cuvine să înțelegem cuvântul Sfântului Apostol Pavel, că «Împărăția Cerurilor nu șade în cuvânt, ci în putere», adică Împărăția lui Dumnezeu nu șade doar în zidurile bisericii, ci ea stă și în alte patru «biserici», pe care noi și dumneavoastră suntem chemați să le zidim. Biserica pe care o vedeți și față de care dumneavoastră v-ați împlinit datoria (Biserica Parohiei Bocnița n.r.). Apoi, este Biserica cea mare a parohiei, care pe lângă zidurile ei, sufletele și trupurile dumneavoastră formează o biserică, ce vă cuprinde și pe dumneavoastră, și îi cuprinde și pe cei trecuți la Domnul, care au plecat, și îi cuprinde și pe cei vii care încă nu sunt născuți. Biserica aceasta se alcătuiește de asemenea cu zăbavă. Cea de-a treia biserică este numită biserica de acasă – bărbatul, femeia și copiii lor. Aceștia formează biserica de acasă, prelungirea bisericii parohiei până în căminul nostru. Cea de-a patra biserică este cea din sufletul nostru, care tinde să devină veșnică, pentru că veșnic este sufletul nostru”.

 

După citirea hrisovului de sfințire de către părintele Mihail Roșu, protopop de Iași III, părintele paroh Stelian Sandovici a ținut un scurt cuvânt de mulțumire, menționând întreaga realizare ce s-a împlinit până în acest moment la parohie.

La final, Părintele Mitropolit Teofan l-a felicitat pe preotul paroh pentru întreaga activitate desfășurată, iar în semn de gratitudine din partea Arhiepiscopiei Iașilor, a oficiat trei hirotesii întru iconom stavrofor pentru cei trei preoți care au contribuit la ridicarea sfântului locaș: părintele Liviu Siminiuc, părintele Ion Avasilcăi și actualul paroh, părintele Stelian Sandovici. Totodată, domnul Trofin Liviu Constantin a primit din partea IPS Teofan distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei” pentru mireni, iar ctitorii au fost răsplătiți cu distincții de vrednicie.

Totodată, clericii au oficiat și slujba de sfințire a noii case parohiale, ridicată în curtea bisericii.

Biserica din Bocnița a fost sfințită după 28 de ani de la începerea lucrărilor de construcție

Piatra de temelie a Bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” a fost așezată în anul 1993, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în vremea păstoririi sale ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei. Lucrările de construcție au fost coordonate de părintele Liviu Siminciuc, suplinitor la acea vreme, și au fost finalizate în timpul părintelui  Ion Avasilcăi. Sfântul locaș a fost zidit de către o echipă de meșteri locali, din satul Stornești și din comuna Sinești, iar fondurile necesare au fost oferite de credincioșii parohiei. Pictura bisericii a fost realizată între anii 2005-2018, de către preotul Tudor Vasile.

Părintele Mitropolit Teofan, în vizită pastorală prin bisericile din Protopopiatul Iași III

În această după-amiază, după săvârșirea sfintelor slujbe de la Biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Bocnița, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a vizitat următoarele comunități: Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” Chilișoaia, Parohia „Pogorârea Sfântului Duh” Hoisești, Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Cogeasca și Parohia „Sfânta Treime” Scoposeni.