În Duminica a XXV-a după Rusalii, credincioșii din comuna Cotnari au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii bisericii Parohiei „Sfinții Cuvioși Mihail și Simeon” din Lupăria. Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Antonie, Episcop de Bălți, alături de un sobor de preoți și diaconi.
Zeci de oameni din împrejurimile Cotnariului, autorități centrale și locale, dar și credincioșii comunității din Lupăria s-au adunat în această dimineață la biserica „Sfinții Cuvioși Mihail și Simeon” pentru a lua parte la sfințirea locașului de închinare.
După întâmpinarea celor doi ierarhi, clericii au mers în procesiune în jurul sfântului locaș, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită. În continuare, cei prezenți s-au îndreptat spre interiorul bisericii, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.
După târnosirea bisericii, soborul slujitor și credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș.
Cuvântul de învățătură din cadrul slujbei a fost rostit de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, care a explicat cum trebuie să fie creștinul adevărat:
Creștinul adevărat este un om care are iubire față de toți. „Cel care Îl iubește pe Dumnezeu”, spune Sfântul Evanghelist Ioan, „să îl iubească și pe fratele său, oricine ar fi acesta”. În al doilea rând, creștinul adevărat este un om milostiv. Să nu treci pe lângă cel în nevoie zicând „N-am timp, trebuie să merg la întâlnirea pe care o am. Cine știe de ce află în șanț. Este un bețiv, lasă-l acolo”, așa cum facem de obicei. Se cuvine să cunoaștem și să recunoaștem acest lucru. În al treilea rând, creștinul adevărat îi simte pe toți ca fiind frați. „Douăzeci de ani m-am rugat”, spune un părinte din vechime, „ca să îi văd pe toți ca pe unul”. Adică, ca pe o singură făptură care Îl are pe Dumnezeu ca tată și biserica, mamă. Să ne ajute Dumnezeu, iubiți credincioși, să înțelegem cuvântul Domnului Hristos, și anume: față de cel în suferință se cuvine să fim aproape, chiar dacă cel în suferință este păcătos, de alt neam sau de altă credință. Amin.
Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată a tuturor eforturilor depuse la lucrările de zidire a sfântului locaș, părintele Ciprian Bulgaru a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de zidire și înfrumuseţare a bisericii, ierarhul le-a acordat diplome și distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Piatra de temelie a acestui sfânt locaş a fost pusă în anul 2006, pe terenul donat de familia Mihai și Mihaela Atomulesei. Biserica a fost construită în formă de cruce, cu turlă deschisă pe naos, în stil ștefanian. Catapeteasma din lemn de tei, cu motive liturgice, a fost executată de Ion Nicuțar, din Mănăstirea Humor, județul Suceava, icoanele care împodobesc iconostasul fiind pictate de pictorul Constantin Cârcei, împreună cu fiii lui, care au realizat între anii 2015-2021 întreaga pictură în tehnica al fresco, iar în anul 2023 au pictat ocnițele de la exteriorul bisericii. Biserica e înzestrată cu strane din lemn de stejar executate de Vasile Apucăloae din comuna Grumăzești, județul Neamț, iar curtea bisericii a trecut printr-un amplu proces de amenajare în anul 2023, odată cu renovarea casei sociale. Toate aceste lucrări s-au desfășurat sub îndrumarea preotului paroh Ciprian Bulgaru, prin jertfă și dăruirea credincioșilor din parohie, cu ajutorul domnului Constantin Deleanu și al familiei Ion și Petronela Năstasa, precum și cu sprijinul acordat de către Centrul eparhial Iași, Consiliul Județean Iași, Primăria și Consiliul Local al comunei Cotnari.