Sâmbătă, 28 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a fost prezent în Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Țipilești, județul Iași. Ierarhul a sfințit biserica închinată Maicii Domnului și a săvârșit Sfânta Liturghie.
Credincioșii din comuna Popricani, dar și din apropierea municipiului Iași, au luat parte astăzi la slujba de sfințire a bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Parohia Țipilești.
Slujba de binecuvântare a noului locaș a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Ierarhul a sfințit zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită, iar mai apoi a pecetluit Sfânta Masă.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de Mitropolitul Moldovei și Bucovinei pe un podium special amenajat în vecinătatea bisericii.
După citirea pericopei evanghelice rânduite astăzi, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan a rostit un cuvânt de învățătură celor prezenți, în care a explicat care este adevărata libertate a omului:
Știți ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel: „Duh este Dumnezeu. Și unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertate.” Libertatea este cel mai bun lucru pe care ni l-a dat Dumnezeu. Lucrul pe care Dumnezeu îl respectă cel mai mult. Vrei să fii bun? Să fii binecuvântat. Vrei să fii rău? Eu te las. Nu te oblig să fii bun. Pentru că dacă te oblig să fii bun înseamnă că te robesc spre bine. Dar te las pe tine să decizi. Să ții lanțul care te leagă de diavol sau, pur și simplu, să-l eliberezi. Unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este libertate. Cum se arată libertatea? În legătură cu ce? Libertatea este legată de Domnul Hristos. „Hristos vă va face liberi!” spune Evanghelia. Și dacă El vă va face liberi, cu adevărat, liberi veți fi. Și de ce Hristos ne face liberi? Pentru că prin Învierea Sa a dezlegat robia morții. Căci cel mai mare dușman al nostru, cel mai puternic stăpân de care nu scăpăm, știți bine, este moartea. Depinde dacă ești sclavul morții sau ești liber față de moarte, dacă înțelegi să nu fii robit întru totul de robia morții.
La final, pentru meritele deosebite, precum și pentru osteneala depusă de-a lungul timpului, părintele paroh Dumitru Lazăr a fost hirotesit întru iconom stavrofor, iar părintele Gheorghe Dogaru, fost paroh al comunității, a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”. Totodată, ctitorii și miluitorii bisericii au primit distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Biserica a fost construită între anii 1842-1846 prin osteneala credincioșilor din acele timpuri. Între anii 2014-2023 s-au realizat lucrări de reabilitare și înfrumuseţare la biserica Parohiei Țipilești.
La interior, s-a schimbat pardoseala prin placarea cu granit, iar biserica a fost înzestrată cu obiecte de cult necesare, dar și cu mobilier, cărţi de slujbă, catapeteasmă sculptată și strane. Între anii 2020-2023, biserica a fost împodobită cu veşmânt de pictură în tehnica Fresco, de către pictorul Constantin Diaconescu.
La exterior, s-au executat lucrări de împrejmuire cu gard a curții parohiale și de amenajare a acesteia. Totodată, s-a achiziționat și instalat o centrală termică și s-a construit o capelă mortuară.