Credincioșii din cartierul ieșean Tătărași s-au rugat și au participat în Duminica a VI-a după Paști, 02 iunie 2019, la Slujba de târnosire a bisericii Parohiei „Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan”, oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de Preasfințitul Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Sute de ieșeni au așteptat la rând pentru a se putea, conform tradiției și rânduielilor bisericești, să se închine în Sfântul Altar.
Mulțime de credincioși s-au adunat de dimineață, astăzi, în curtea bisericii „Sfântul Ștefan” Tătărași II, unde dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi, i-au așteptat cu bucurie și flori pe cei doi ierarhi. După întâmpinarea arhiereilor, a fost oficiată Slujba de sfințire a noului lăcaș de cult, pus sub ocrotirea Întâiului Mucenic și Arhidiacon Ștefan. După înconjurarea și sfințirea exterioară a bisericii, IPS Teofan dimpreună cu PS Ilarion Făgărășanul au binecuvântat și pecetluit Sfânta Masă, apoi au fost unși cu Sfântul și Marele Mir și stropite cu apă sfințită, pereții interiori ai sfântului locaș. După oficierea târnosirii bisericii și după citirea de către Părintele Episcop-vicar Ilarion Făgărășanul a rugăciunilor de dezlegare, a urmat Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită în altarul de vară al parohiei. Alături de ierarhi au mai slujit părintele Marius Daniel Profir, protopop de Iași II, părintele arhimandrit Nicodim Gheorghiţă, starețul Mănăstirii Hadâmbu, părintele arhimandrit Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu-Neamț dar și părintele Dumitru Mihăilă, parohul comunității din Tătărași. Răspunsurile liturgice au fost oferite de membrii corului Byzantion.
IPS Teofan: „În cugetul multor credincioși se află întrebarea «Ce să fac pentru a mă mântui?»”
În predica rostită după citirea Sfintei Evanghelii, Părintele Mitropolit subliniază faptul că fiecare creștin trebuie să se gândească la mântuire: „În Faptele Apostolilor, cuvânt care s-a rostit astăzi, la un anumit moment, un oștean, un paznic de temniță, îl întreabă pe Sfântul Apostol Pavel zicând «Ce să fac ca să mă mântuiesc?». Există oare în preocuparea noastră zilnică acest gând: «Ce să fac pentru a mă mântui?»? Dacă suntem atenți și privim cu sinceritate viața noastră, ne dăm seama că această întrebare este rar prezentă în mintea noastră, pentru că întrebarea pe care ne-o punem în general este «Cum să facem să fim fericiți», «Cum să facem să avem de toate?» «Cum să ne creștem frumos copilașii, să ajungă la casa lor?», «Cum să facem să ajungem mai sus, să avem mai multe, iar bucuriile să ne definească viața?». Acestea sunt preocupările noastre și din când în când ne punem întrebarea «Cum să mă mântuiesc, Doamne?». Slavă Ție, Doamne, că în mintea și cugetul multor credincioși, pe lângă preocupările zilnice, cele legate de viețuirea noastră, se află și întrebarea «Ce să fac pentru a mă mântui?»”.
Totodată, ierarhul a explicat faptul că mântuirea o dobândim încă din lumea aceasta: „Ne întrebăm de asemenea «Ce este mântuirea?». De obicei, răspundem că mântuirea este ceea ce vom dobândi după plecarea noastră din această lume, nădăjduim că Dumnezeu ne va ierta și pe noi de păcatele noastre, poate va socoti și ceva bun dacă găsește în viața noastră și prin aceasta ne mântuiește, ne așează în Împărăția Raiului. Acest răspuns este corect însă nu este complet. Mântuirea pe care noi dorim să o dobândim nu se află numai dincolo de moartea noastră, ci Dumnezeu ne cheamă să o dobândim încă din această lume”.
La momentul chinonicului, credincioșii prezenți s-au împărtășit cu Sfintele Taine iar părintele protopop Marius Daniel Profir a dat citire hrisovului de sfințire, act semnat de ierarhi și preoți și introdus în Sfânta Masă. Acest document atestă date și faze importante referitoare la construcția bisericii și totodată, subliniază momentele principare din ziua sfințirii locașului.
Părinții, binefăcătorii și credincioșii parohiei au fost răsplătiți de IPS Teofan
La finalul Sfintei Liturghii, după cuvântul ținut de PS Ilarion Făgărășanul, preotul paroh Dumitru Mihăilă a fost hirotesit de către Mitropolitul Moldovei și Bucovinei întru iconom stavrofor, primind semnele distinctive rangului: brâu roșu, bedernița și crucea pectorală. De asemenea, părintele Adrian Cojocariu, preot II al parohiei a fost hirotesit iconom, părintele Anton Frunză, fost protopop de Iași și slujitor al comunității, a primit din partea IPS Teofan distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”, iar diaconul George Dumitriu a primit o distincție de vrednicie. Totodată, unul din ctitorii principali ai bisericii, Sorin Scalschi, a primit ca semn de recunoștință din partea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Crucea Moldavă pentru mireni, iar Constantin Iordache a primit ca semn de gratitudine, distincția „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei” pentru mireni. În continuare, Părintele Mitropolit Teofan a oferit binefăcătorilor locașului de cult distincții de vrednicie.
Scurt istoric
Parohia „Sfântul Ştefan” a fost înfiinţată în februarie 1997, prin decizia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pe timpul păstoririi ca Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. Din luna mai, slujbele au început să fie săvârșite într-o magazie de tablă iar septembrie 1997 au început lucrările la un paraclis realizat din bârne de brad, tencuit la exterior cu ciment şi praf de piatră. Lângă paraclis a fost ridicată și o clopotniţă, pe structură metalică, cu înălţimea de 6 metri. În ziua de 15 octombrie 2001, PF Daniel, pe atunci Mitropolitul Moldovei, înconjurat de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, a sfinţit locul pentru biserica cea mare. În data de 15 iulie 2006, Mitropolitul Daniel, a săvârşit slujba de binecuvântare a paraclisului de la demisolul bisericii mari, care a primit ca patron pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou Basarabov. Între anii 2007-2010 au fost ridicate zidurile lăcașului iar între anii 2011-2012 s-a executat tencuiala, instalația electrică și alte finisaje. Parohia este situată în partea de sud-est a oraşului Iași, în zona Pieţei „Doi Băieţi”.