„E o emoție aparte. Vii și stai la coadă atât cât trebuie, pentru a te închina. Merită orice efort minutul acela, când ești aproape de raclă.”
Unii pelerini ajung la racla Sfintei Parascheva pentru prima dată. Pentru alții nu-i prima dată, dar e cel dintâi pelerinaj din preajma hramului. Unii se întorc a doua sau a treia oară – alții vin, parcă, dintotdeauna. Cuvioasa îi primește pe toți și-i mângâie, le alină durerile și îi binecuvântează!
„Mi-am dorit mult să ajung în viața asta la Sfânta Parascheva, dar nu reușeam să duc planul la îndeplinire. Anul trecut am fost și operată. Iar acum am zis: mă simt bine, mă duc și eu – că nu se mai știe ce mă mai așteaptă la anu’. Mi-am dorit mult! E un vis împlinit”, se bucură doamna Gheorghița Șerban din Constanța.
Tot din Constanța și tot pentru prima dată a ajuns la hramul Cuvioasei și Nicolae Aldea. E tânăr și încântat de hotărârea pe care a luat-o. „Ne-am înarmat cu multă răbdare și cu credință. Am venit să ne rugăm pentru sănătate, pentru prosperitate, pentru liniște sufletească”.
„Armele” acestea, ale creștinilor, îi ajută să treacă prin toate încercările – de la distanțele mari parcurse până în Iași, la orele petrecute la rând, la aglomerație, oboseală sau boală. „Sunt foarte mulțumită că am venit la Sfânta Parascheva și că mă simt bine. Ieri îmi era foarte rău, dar am zis că este o ispită și am continuat să-mi doresc să merg în pelerinaj. De aceea, le mulțumesc lui Dumnezeu și Sfintei Parascheva că ne-au adus aici pe toți”, povestește Verginia Ruse, din București.
Și-apoi, cum să nu-ți dorești să participi la ziua Sfintei, mai ales dacă te-ai deprins deja cu această bucurie? „Așa știu eu de când sunt mică. E o tradiție să te duci să spui la mulți ani la nași, la fini, la vecini… tot timpul când e ziua lor. La fel venim și la Sfântă, de ziua ei. Nu mai ținem cont de picioare sau de alte dureri. Nu mai ținem cont că e frig, că plouă sau că e prea cald. Venim, pur și simplu, și ne place”, spune Florica Radu din Prahova.
Ca un om mare vorbește și Brenda, o adolescentă de 15 ani din București. Prima dată a fost pelerin la Sfânta Parascheva la 4 ani și, de atunci, n-a mai renunțat la călătoria din preajma lui 14 octombrie: „E o emoție aparte. Vii și stai la coadă atât cât trebuie, pentru a te închina. Merită orice efort minutul acela, când ești aproape de raclă. Am venit ca să mă rog la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru sănătate, fericire, spor, luminarea minții”.
Iar Andrei, un tânăr din Ploiești care tocmai a trecut pe la raclă, întărește cele spuse de către pelerinii ce încă așteaptă la rând. „Pentru tot ce poți să simți în acel moment, când pui mâna pe moaștele Sfintei Parascheva, pentru toată bucuria sufletească – merită efortul, oboseala și toată răbdarea ce ne este pusă la încercare!”.