În perioada 19 iunie - 11 iulie 2019, Departamentul Misiune pentru Tineret din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor organizează un campionat de fotbal adresat tinerilor cu vârsta între 14-20 de ani. La acest eveniment sunt invitate să participe toate parohiile din eparhiei.
Activitatea are ca scop crearea unui cadru în care tinerii să-și consume energia și să-și petreacă timpul lângă Biserică, își propune să dezvolte spiritul de echipă şi abilitățile de colaborare cu ceilalţi colegi pentru un beneficiu comun iar tinerii și preotul lor paroh să se cunoască reciproc. Acest campionat de fotbal este adresat jucătorilor cu vârsta între 14-20 de ani și este organizat în patru etape: la nivel de cerc misionar, protopopiat, județ și etapa finală. Sunt invitate să participe toate parohiile din Arhiepiscopia Iașilor, reprezentate de o echipă alcătuită din 6 tineri (3 rezerve opțional).
Etapele campionatului: 15 mai - 15 iunie înscrierea echipelor - se va realiza prin preotul responsabil de tineret din fiecare protopopiat, 19 iunie 2019 – Etapa I - la nivel de cerc misionar, 25 iunie 2019 – Etapa II - la nivel de protopopiat, 06 iulie 2019 – etapa III - la nivel de județ, 11 iulie 2019 – Etapa IV - finala campionatului de fotbal ce se va desfășura la Iași.
Durata jocului va fi de 45 de minute (2 reprize a câte 20 de minute + o pauză de 5 minute). Fiecare echipă va fi compusă din 6 jucători, dintre care unul este portar (5+1). Pentru a putea participat la acest campionat, în ziua jocului este nevoie de prezentarea următoarelor documente: adeverință medicală care atestă că jucătorii sunt clinici sănătoși, document ce se eliberează de la medicul de familie, copie după actul de identitate, acordul de prelucrare a datelor și acordul scris al părinților.
Detalii despre înscrieri și informații suplimentare puteți obține de Andrei Chirvase, tel. 0754 516 928.