În Sala „Baptisteriu” din incinta Muzeului Mitropolitan din Iași, a avut loc miercuri seara, pe 27 noiembrie 2019, un concert coral tradițional. Evenimentul a fost organizat de Asociația „Iubire și Încredere” din Iași, iar Corurile „Musica Viva” și „Aletheia” au încântat preț de o oră publicul ieșean.
Activitatea a fost susținută de Primăria Municipiului Iași și se încadrează în cadrul proiectului „Viața satului românesc adusă în inima Iașului!”, implementat de asociația ieșeană. Tot cu acest prilej, a fost lansat și albumul „Brâu amestecat” al Corului de Copii „Musica Viva”, CD-ul cuprinzând un buchet de poezii și cântece tradiționale românești.
„Corul de Copii «Musica Viva» a pășit într-o nouă etapă valorică pentru că ne-am străduit în ultimele două luni să înregistrăm un CD cu piese din repertoriul folcloric, dar și poezii sub tematica « Viața satului românesc adusă în inima Iașului!». Acest proiect a fost susținut de Primăria Municipiului Iași, iar copiii din cor au beneficiat de întregul suport. Astfel am încercat să ducem mai departe tradițiile folclorice și să le transmitem mai departe. Copiii au lucrat enorm de mult și s-au străduit ca prestația lor de la concert să fie de înaltă ținută artistică”, a declarat Daniela Doroșincă, dirijorul corului „Musica Viva”.
Alături de copiii coriști ai asociației au cântat și membrii Corului „Aletheia” al Bisericii Bărboi din Iași, dirijat de Dorina Iușcă. Asociația „Iubire și Încredere” Iași sprijină şi promovează proiecte şi activități culturale, sociale, educaţionale, artistice, dezvoltându-le durabil la nivel local, naţional şi internaţional. Întregul eveniment muzical a fost transmis live și îl puteți găsi înregistrat accesând pagina de Facebook Asociatia Iubire si Incredere Iasi.