Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, a sfințit sâmbătă, 24 octombrie 2020, capela mortuară de la Parohia „Sfântul Haralambie” Cârniceni, județul Iași.
Credincioșii din localitatea Cârniceni s-au întâlnit în această după amiază cu chiriarhul lor, Părintele Mitropolit Teofan. Cu această ocazie, ierarhul a binecuvântat o capelă mortuară.
În cuvântul de învățătură, IPS Teofan a afirmat că sfârșitul fiecăruia dintre noi trebuie să ne găsească împăcați cu Dumnezeu: „Omul se ostenește o viață întreagă, pentru ai săi, pentru sine, dar vine clipa când pleacă la Domnul, când trupul se așează în țărână întru așteptarea învierii iar sufletul merge către Dumnezeu. Acest ultim moment din viața pământeană a omului se cuvine să fie după toată rânduiala. Sfârșitul vieții trebuie să-l găsească pe om împăcat cu sine, împăcat cu Dumnezeu, cu cei din jur”.
La final, părintele paroh Liviu Panaite a primit o cruce de binecuvântare iar cei care au sprijinit ridicarea capelei au primit distincții de vrednicie.