Sfântul Ierarh Luca Arhiepiscopul Crimeei, ocrotitor al medicilor și grabnic ajutător al celor bolnavi, a fost cinstit duminică, 11 iunie 2023, la Capela Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
Studenți ai tuturor facultăților din cadrul UMF Iași și medici rezidenți au participat la slujbele oficiate cu ocazia hramului de vară al lăcașului de cult. În cadrul Vecerniei Mari de sâmbătă seară au fost aduse spre închinare părticele din Sfintele Moaște ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Părintele Bârsan Ștefan, iar răspunsurile la strană au fost date de tineri medici și studenți.
Capela „Sfântul Apostol și Evanghelist Luca” a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași se află în incinta Centrului de Simulare „Prof. Univ. Dr. Cristian Dragomir”.
Programul liturgic al Capelei cuprinde o seară de rugăciune închinată unui Sfânt Tămăduitor organizată în fiecare marți, de la ora 19.30 și Sfânta Liturghie care are loc în fiecare joi, de la ora 6.30.