În data de 15 aprilie 2019, la Parohia „Sfântul Ilie”- Chintinici, a avut loc conferinţa preoţească de primăvară din Protopopiatul Roznov, cu tema „Biserica, element central al satului sau al cartierului de oraş”.
La primele ore ale dimineţii, părintele protopop Vasile Ţoc, alături de familia preotului paroh Vasile Iulian-Mihail, dimpreună cu credincioşii din Chintinici, primarul şi viceprimarul localităţii, oficialităţi locale, dar şi mulţime de tineri şi copii îmbrăcaţi în tradiţionalul costum popular, l-au întâmpinat la poarta bisericii pe Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care, după tradiţionala primire cu pâine şi cu sare, a fost condus de soborul preoţilor slujitori în biserică. Aici ierarhul a rostit, mai întâi, Rugăciunea de iertare a tuturor păcatelor, apoi s-a oficiat Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite.
În cuvântul de învăţătură de la sfârşitul Sfintei Liturghii, ierarhul a subliniat următoarele: „Biserica este elementul central al unei comunităţi, de la care şi spre care se împlinesc şi se îndreaptă toate. Biserica era odinioară ca loc comun de referinţă, fiind şi loc pentru slujbă, şi loc de şcoală, şi loc pentru întâlnire, dar şi loc de împreună-aşezare a celor care făceau parte din acea comunitate. Chiar dacă pe lângă Biserică au apărut diferite instituţii cu rol determinant educaţional sau socio-economic, Biserica rămâne cu rolul de chemare a oamenilor către Dumnezeu, în vremurile de astăzi, liniştite, dar şi pline de furtună, uneori. Dar cu cât sunt mai grele timpurile, cu atât nădăjduim mai mult la Bunul Dumnezeu să ne înrădăcinăm în seva Bisericii, în seva pământului plin de osemintele eroilor, făcându-ne mai puternici în determinarea noastră de a merge pe calea către Dumnezeu”.
Părintele protoiereu Vasile Ţoc a mulţumit pentru osteneala ierarhului de a dărui an de an cuvânt de învăţătură preoţilor şi credincioşilor, în cadrul conferinţelor preoţeşti.
În continuare, preotul paroh Vasile Iulian-Mihail a făcut un scurt istoric al vizitelor pastorale şi edificiilor sfinţite de ierarh în Parohia Chintinici, subliniind faptul că acestea îşi au rolul lor determinant ca spaţiu de mântuire şi zidire sufletească a credincioşilor: „Cu adevărat Dumnezeu coboară pe pământ pe scara Sfintei Liturghii, iar credincioşii, prin împlinirea cuvântului Sfintelor Evanghelii, urcă treptele nevoinţei spre a fi mai aproape de sfinţenia lui Dumnezeu. Liturghia este şi urcuş spiritual, dar şi hrană duhovnicească, căci omul se împărtăşeşte din harul şi cuvântul lui Dumnezeu”.
La final, ierarhul a sfinţit alte câteva aşezăminte zidite în complexul parohial: casa socială, oficiul parohial şi capela mortuară. IPS Părinte Teofan a felicitat atât pe părinte, pe soţia acestuia, cât şi pe donatori şi enoriaşi, pentru felul în care au ştiut să zidească şi să împodobească biserica (paraclis de iarnă, muzeu etnografic, troiţa Învierii, monumentul eroilor, ca o prelungire a rugăciunii din biserică), oferind diplome de vrednicie tuturor celor care au ajutat de-a lungul timpului la construcţia edificiilor târnosite: doamna preoteasă Vasile Alina-Camelia, cântăreţul bisericesc (epitrop) Tanasache Tudor, membrii Consiliului şi comitetului parohial, comitetul de iniţiativă al constructorilor din parohie, primarul şi viceprimarul localităţii. Pentru implicarea şi hărnicia de care a dat dovadă, preotul paroh Vasile Iulian-Mihail a primit distincţia „Crucea Sfântul Ierarh Dosoftei”.