Sâmbătă, 18 Iunie 2022

Joi, 16 iunie, a avut loc o nouă întâlnire lunară a Cercului pastoral-misionar numărul 12 „Sfântul Apostol Filip” al Protopopiatului Iași III. De această dată, întâlnirea a fost găzduită de către Parohia „Sfântul Dimitrie” – Șcheia.

Joi, 16 iunie, a avut loc o nouă întâlnire lunară a Cercului pastoral-misionar numărul 12 „Sfântul Apostol Filip” al Protopopiatului Iași III. De această dată, întâlnirea a fost găzduită de către Parohia „Sfântul Dimitrie” – Șcheia.

Întâlnirea a debutat Sfânta Liturghie, săvârșită în sobor în biserica parohiei gazdă. La întâlnirea condusă de părintele Teodor Mihăilă, misionar protopopesc, au participat președintele Cercului pastoral-misionar – părintele Ioan Cârcu de la Parohia „Sfinții Arhangheli” Mironeasa, părintele Dan Moisă de la Parohia „Sfinții Constantin și Elena” Poiana Șcheii, părintele Dan Buțincu de la Parohia „Sfântul Ilie” Brustureț, părintele Silviu Cluci de la Parohia „Sfântul Ilie” Satu Nou – Șcheia și, respectiv, părintele Mihail Voroneanu de la Parohia „Sfântul Dimitrie” Șcheia, gazda evenimentului.

În cadrul întâlnirii de cerc pastoral, părintele Mihail Voroneanu a susținut referatul cu titlul „Urcușul spre lumina divină al Sfântului Simeon Noul Teolog”. În prezentarea sa, părintele Voroneanu a punctat momente de vedere ale luminii dumnezeiești din viața Sfântului Simeon, după mărturia Sfântului Nichita Stithatul.

Prezentarea referatului a fost urmată de o vie dezbatere, la care au luat cuvântul toți participanții. Astfel, în urma discuțiilor, s-a evidențiat nevoia introducerii de elemente catehetice în predica duminicală, importanța unei permanente lecturi de texte duhovnicești pentru susținerea rugăciunii personale și necesitarea unui dialog viu inter-personal. De asemenea s-a propus organizarea periodică de slujbe misionare în fiecare parohie în vederea dinamizării vieții liturgice.

Întâlnirea și referatul prezentat se înscriu în tematica anului comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț din cadrul Patriarhiei Române.