Sfântul Ierarh Pahomie de la Gladin a fost cinstit marţi, 18 aprilie 2017, la Schitul Pocrov din judeţul Neamţ. Întrucât ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Pahomie, 14 aprilie, a fost în Săptămâna Patimilor, obştea aşezământului monastic a rânduit serbarea Sfântului în a treia zi de Paşti.
Sfânta Liturghie a fost oficiată de arhimandritul Gavriil Alexa, stareţul Mănăstirii Basaraba din judeţul Iaşi, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Pelerinii au venit cu multă evalvie spre bisericuţa din Poiana Raiului de la Pocrov, atât din judeţul Neamţ, cât şi de la Iaşi sau Bacău. Oamenii s-au putut închina la racla ce adăposteşte moaştele Sfântului Ierarh Pahomie, frumos împodobită cu flori. Predica de la finalul slujbei a fost ţinută de părintele Eugen Ciuche, consilier al Sectorului social-filantropic şi misionar al Eparhiei Romanului şi Bacăului, care a făcut referire la sărbătoarea Învierii Domnului şi la ziua cinstirii Sfântului Ierarh Pahomie cel Mare. „Sfinţii sunt martori ai Învierii Domnului, iar prin trupurile lor neputrezite sunt făcliile Sfintelor Paşti. Biserica este plină de chipurile celor ce au înviat, biruind astfel moartea. Omul care a privit la Învierea Mântuitorul Hristos trece mai întâi prin cruce. Sfinţii să fie acele făclii care să ne lumineze inima şi să ne încălzească sufletul spre lucrarea poruncilor lui Dumnezeu”, a spus părintele consilier Eugen Ciuche. Ieromonahul Ambrozie Ghinescu, egumentul Schitului Pocrov, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care îi poartă în rugăciune pe toţi monahii şi monahiile din Eparhia Iaşilor, arhimadritului Gavriil Alexa şi tuturor părinţilor pentru că au slujit Sfânta Liturghie în cinstea Învierii Domnului şi Sfântului Ierarh Pahomie. „Nădăjduim că Întâlnirea cu Sfântul Ierarh Pahomie ne-a adus tuturor bucurie, sporind lumina Învierii Sfintelor Paşti. Dăm slavă lui Dumnezeu că am înălţat rugăciuni de mulţumire şi de mijlocire către sfinţi ca să ne fie ocrotitori în continuare”, s-a exprimat ieromonahul Ambrozie Ghinescu. În semn de preţuire şi de binecuvântare din partea Sfântului Ierarh Pahomie, peleriniii au primit un album cu Schitul Pocrov, relalizat de Clubul Fotografilor Iaşi. La final, cei prezenţi au participat la o agapă frăţească.