Miercuri, 15 Februarie 2023

Luni, 20 februarie 2023, cu ocazia împlinirii a 167 de ani de la abolirea sclaviei romilor în Țările Române, se va săvârși slujba de Tedeum la Biserica „Sfântul Ioan Gură de Aur” Zlataust din Iaşi.

Biroul Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului Județului Iaşi, în colaborare cu Departamentul Minorități al Arhiepiscopiei Iașilor, Asociația Pro Roma, Alianța pentru Unitatea Rromilor Iași și Inspectoratul Școlar al Județului Iaşi vă invită să participați luni, 20 februarie 2023, de la ora 10, la un Tedeum pentru comemorarea dezrobirii romilor, slujbă care se va săvârși la Biserica Sfântul Ioan Gură de Aur – Zlataust din Iaşi, Stradela Zlataust nr. 5.

Condiție a acceptării unirii celor două principate și recunoașterii ca stat de către puterile europene, eliberarea din sclavie a romilor, începută în 1844, în Moldova și finalizată în 1856, în Muntenia, a însemnat considerarea romilor ca cetățeni cu drepturi egale ai României. La 167 de ani de la acel eveniment, se cuvine să aducem mulțumire personalităților acelor vremuri care au contribuit la săvârșirea acestui act de o mare importanță istorică. Dezrobirea a început la Iași!

(Biroul Județean pentru Romi din cadrul Instituției Prefectului Județului Iaşi)