Luni, 18 Septembrie 2017
Constantin Ciofu

În perioada 11-13 septembrie 2017, credincioşii din cuprinsul Cercului pastoral „Sfântul Teodosie de la Brazi“ - Dărmăneşti au avut marea bucurie să se închine la racla cu moaştele mai multor sfinţi adusă de la Catedrala Arhiepiscopală din Roman şi la copia icoanei făcătoare de minuni Pantanassa.

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“, a poposit la începutul săptămânii trecute icoana Maicii Domnului Pantanassa şi racla în care se află moaştele mai multor sfinţi ai Bisericii noastre, adusă de la catedrala din Roman. Pelerinajul a avut loc la iniţiativa părintelui Costel Mareş, protopop de Moineşti, şi a făcut parte din sfera Zilelor cultural-duhovniceşti ale Protopopiatului Moineşti. Programul liturgic a continuat în zorii zilei de 12 septembrie cu săvârşirea Sfintei Liturghii, săvârşită de un sobor de preoţi conduşi de părintele protoiereu Costel Mareş. În a doua jumătate a zilei s-a săvârşit slujba Vecerniei. După partea liturgică, a urmat un moment cultural deosebit, prin lansarea ultimei apariţii editoriale „POEME - Meditaţii lirice la duminici şi sărbători“ - Arhiepiscopul Ioachim Giosanu, în prezenţa autorului. Evenimentul cultural de excepţie a fost precedat de proiectul eparhial intitulat „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi!“, ajuns la cea de-a şasea ediţie, în cadrul căruia Înaltpreasfinţitul Ioachim a înălţat rugăciuni la început de an şcolar  şi a premiat toţi copiii de nota 10 din zona respectivă, oferindu-le mai multe daruri materiale, precum şi o medalie şi o diplomă de excelenţă.

„Această carte va rămâne peste veacuri“

Lansarea volumului de poeme a avut parte de o prezentare teologică a arhimandritului Pimen Costea, vicar admnistrativ al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, dar şi de o perspectivă dogmatică a poemelor, exprimată de părintele Eduard Cozma, profesor de Teologie dogmatică la Liceul Teologic „Melchisedec Ştefănescu“ din Roman. „Aceste poezii nu au fost scrise nici în vremea tinereţii şi nici în vremea liniştită a finalului de viaţă, ci în deplina exercitare a demnităţii de arhiepiscop. Citind această operă, ne aflăm în faţa unui act de diaconie artistică din partea unui ierarh, pentru că este o datorie şi o slujire a sa pentru cei pe care îi păstoreşte şi, totodată, faţă de neamul său, pentru că această carte va rămâne peste veacuri“, a spus părintele Eduard Cozma. Serata culturală a fost îmbelşugată de un recital de muzică bizantină, susţinut de Grupul psaltic „Filomelos“ din Oneşti. În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a reliefat importanţa acestor activităţi cultural-duhovniceşti în viaţa parohiilor, felicitând organizatorii evenimentului.