În după amiaza zilei de sâmbătă, 16 decembrie, în biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Victoria, comuna Stăuceni, județul Botoșani, ctitorie a vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, a avut loc concertul de colinde „Hristos se naște, Slăviți-L!”, aflat la prima ediție.
Dintre cei care au încântat inimile auditoriului, amintim: Corul misionar al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”, condus de prof. Gabriel Corolea, Corul „Pantanassa” al Parohiei „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Vorona-Centru, coordonat de pr. Andrei Anușca, Corul Parohiei „Izvorul Tămăduirii” Siliștea – Stăuceni, coordonat de pr. paroh Alexandru Coșofreț, Grupul psaltic “Sfântul Ambrozie”, format din 4 tineri absolvenți ai Seminarului Teologic „Sfântul Gheorghe” din Botoșani, Corul Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” Victoria – Stăuceni, coordonat de Anamaria Azamfirei și tânăra Iustina Scriba, cursantă a Academiei de talente „Ella Gondoș” din Iași.
Au răspuns invitației organizatorilor acestui eveniment primarul comunei Stăuceni, Cozmin Epuraș, directorul Școlii Gimnaziale nr.1 Stăuceni, prof. Irina Oniciuc, însoțită fiind de câteva cadre didactice ale școlii, precum și numeroși creștini, atât din satul Victoria, cât și din zonele învecinate.
Având emoții, pentru că e prima ediție a unui concert de colinde organizat în Parohia Victoria, dar și pentru faptul că eu, ca preot paroh, sunt doar de câteva luni în mijlocul acestei comunități, am reușit să organizăm un astfel de eveniment, credem noi, pe măsura locului în care ne aflăm. Simțim întotdeauna sprijinul vrednicului de pomenire Părinte Patriarh Teoctist, ctitorul acestui sfânt locaș, dar și ajutorul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ocrotitoarea lui. Ne dorim ca acest concert de colinde, organizat în preajma marelui Praznic al Nașterii Domnului să devină o tradiție a parohiei noastre, nădăjduind ca în anii ce urmează, edițiile acestui eveniment să sporească tot mai mult, ne-a relatat pr. Bogdan-Ionuț Azamfirei.
Bucuria văzută pe chipul copiilor, în așteptarea sărbătorilor, în glas de colindă veche, afirmă mai mult decât cuvintele mele. Am văzut la Victoria copii inimoși, credincioși, îndrumați cu multă căldură sufletească de preotul paroh cu a sa preoteasă, copii care au învățat să dăruiască din inimă, copii care știu să asculte, să transmită ascultare la cele sfinte. Felicit inițiativa, buna desfășurare a activității, prestația invitaților, însuflețirea de care s-a dat dovadă în această seară de colindă, a declarat prof. Irina Oniciuc, directoarea Școlii din Stăuceni.
Mulțumim tuturor ostenitorilor și binefăcătorilor care au făcut ca acest eveniment să aibă loc.