Luni, 16 decembrie, la sala Teatrului din Dorohoi, sute de oameni au participat la Concertul de colinde „La plinirea vremii”, organizat de Protopopiatul Dorohoi, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan.
Evenimentul de tradiție al Protopopiatului Dorohoi a avut loc în colaborare cu Seminarul Teologic „Sfântul Ioan Iacob Hozevitul” și a reprezentat încununarea Proiectului Educațional inițiat de părintele protopop preot Ionuț Apetrei: „Maica Domnului, ocrotitoarea copiilor”, care s-a desfășurat timp de două săptămâni, în luna august a acestui an, sub forma unei școli de vară. Proiectul a continuat și în Postul Nașterii Domnului Hristos, reușind să adune sub semnul acestei mari sărbători creștine, zeci de copii din zona protoieriei. Îndrumați de profesori voluntari, copiii au desfășurat activități în diferite cercuri: muzicale, pastorale, de teatru și creație literară.
Rodul muncii lor s-a văzut în cadrul Concertului de colinde, unde au prezentat publicului o suită de colinde de către Corul „Mini Ecclesia” și o piesă de teatru interpretată de trupa „Sfântul Stelian”.
Lor li s-au alăturat alte coruri renumite din zona Dorohoiului: Grupul vocal „Regina Maria”, Dorohoi, Grupul vocal „Datina Străbună”, Școala Broscăuți, Corul de fete al Liceului „Regina Maria” Dorohoi, Grupul vocal- instrumental „ Precista”de la Parohia Grivița, Corul „Jingle Voices”, Grupul „Haris” și Grupul vocal „ Simbol” , Grupul Vocal al ATOR Dorohoi, Grupul „ George Enescu” Dorohoi, Grupul „Cununița” al Școlii Populare de Arte „ George Enescu” Botoșani, Corul de copii al Parohiei „Înălțarea Domnului” Dorohoi, Corul „ Ecclesia” al preoților din Protopopiatul Dorohoi.
Seara de colinde s-a încheiat înălțător! Cuvântul spus din inimă, cu glasul binecunoscut, blând, al părintelui protopop a făcut să vibreze în sufletul fiecărui participant dorința de a vesti cu toată ființa vestea cea bună: Hristos s-a născut!
„O, ce veste minunată!” a răsunat la final din sute de glasuri, din sute de inimi, din sute de suflete, unite de iubirea pentru Hristos, unite de credința străbună.