Timpul este un dar de la Dumnezeu, un dar de care este bine să ne folosim pentru a dobândi viaţa veşnică şi cu fiecare clipă să ne apropiem mai mult de El. De aceea, tinerii din Iaşi au ales joi seara să afle cât mai multe despre coordonatele timpului, alături de părintele Cristian Muraru, în cadrul conferinţei „Timpul, dar al lui Dumnezeu şi început al vieţii veşnice“, organizată de Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români - filiala Iaşi.
Discuţia a avut ca obiective înţelegerea timpului din perspective cât mai diverse şi identificarea modalităţilor prin care noi putem să ne „strunim“ propriul timp întregindu-l prin valoarea faptelor noastre. În acest sens am aflat cu toţii că acolo unde este atenţia noastră, acolo este şi energia noastră şi acolo unde este energia noastră, acolo este Sinele nostru. Putem da aşadar sens timpului şi vieţii noastre dacă, atunci când alegem să îndeplinim diverse fapte, ne vom întreba mereu: unde dorim să fim noi cu toată fiinţa noastră?
Mai mult decât această întrebare care să ne orienteze strădaniile noastre de zi cu zi, avem la îndemână rugăciunea şi spovedania ca instrumente şi mijloace de răscumpărare a timpului pierdut şi de valorificare a acestuia. Timpul îl putem câştiga prin pocăinţă. În rugăciune timpul capătă sens şi înţeles prin prezenţa Duhului Sfânt şi prin raportarea noastră continuă la valorile creştine. De aici, Sfânta Taină a Spovedaniei ne oferă cadrul în care putem să recunoaştem valoarea faptelor săvârşite, şi prin aceasta, modul în care noi, prin alegerile noastre, am reuşit să câştigăm timp.
Părintele Stăniloae afirma că „timpul este un interval, adică intervalul care durează între chemarea omului la existenţă, pregătire şi răspunsul pe care îl dă omul la această invitaţie“. De aceea, timpul este răspunsul nostru către Dumnezeu.
Pentru a da răspuns bun, putem utiliza resursele bogate pe care le avem fiecare dintre noi în interiorul nostru. Cât despre pregătirea acestui glas al nostru către Domnul, ASCOR vă propune să participaţi la activităţile sale culturale. (Andreea Gabor - coordonator subdepartamentul Media ASCOR - filiala Iaşi)