Miercuri, 21 August 2024
Pr. Constantin Marius Burghelea

În zilele de 19 și 20 august 2024, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Teofan, reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu/Comisariatul Județean Iași, respectiv reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului, au fost prezenți alături de cei peste 200 de copii și tineri din taberele de vară ale Arhiepiscopiei Iașilor, organizate în parohiile Focuri și Ceplenița din Protopopiatul Hârlău.

În cadrul acestor întâlniri, ce au la bază „Protocolul de prevenire” încheiat între Arhiepiscopia și instituțiile mai sus amintite, au fost prezentate pe de o parte noțiuni cu caracter educativ-informativ pentru copii, referitor la necesitatea conştientizării tematicii protejării mediului înconjurător, precum și identificarea modalităților de protejare și conservare a biosferei.

Prin aceste activități, Departamentul pentru securitate în muncă, situații de urgență și protecția datelor, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, alături de Garda Națională de Mediu/Comisariatul Județean Iași, respectiv Agenția pentru Protecția Mediului au reușit să sublinieze necesitatea protejării naturii și adoptarea unui comportament responsabil față de mediu.

Copiii și tinerii au fost încurajați să devină „prieteni ai naturii”, să adopte practici sustenabile în viața de zi cu zi și să împărtășească aceste cunoștințe cu familiile și comunitățile lor.