În Duminica dinaintea Nașterii Domnului Hristos, 19 decembrie 2021, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a slujit la Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Șendreni, comuna Victoria, județul Iași. În cadrul Sfintei Liturghii, ierarhul l-a hirotonit întru preot pe noul paroh al comunității: părintele Mădălin Constantin Gîlcă va păstori, începând de duminică, această parohie.
Credincioșii de la hotarele țării noastre cu Republica Moldova, din localitatea Șendreni, comuna Victoria, s-au rugat ieri dimineață cu Părintele Episcop-vicar Nichifor Botoșăneanul și l-au întâmpinat pe noul păstor care va sluji, începând de duminică, în această parohie. Alături de ierarh au mai slujit protos. Elisei Nedescu, starețul Mănăstirii „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, părintele Toma Gradinaciuc, protopopul Protopopiatului Iași I, părintele Lucian Filip, directorul Centrului de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor, dar și părintele Cătălin Fotache, fostul preot paroh.
Un referent al Centrului Eparhial Iași, numit paroh al comunității din Șendreni
Părintele Mădălin Constantin Gîlcă, noul paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din Șendreni, a absolvit în anul 2014 Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamț, iar între anii 2014-2018 a urmat studiile Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași. În 2020, noul preot a absolvit Masterul „Misiune și slujire pastorală” din cadrul facultății teologice ieșene, iar din acest an a fost rânduit ca referent la Centrul de Formare Continuă al Arhiepiscopiei Iașilor.
La sfârșit, după alocuțiunile de mulțumire rostite de clericii prezenți și de noul paroh, credincioșii au fost binecuvântați de Părintele Episcop. Parohia Șendreni se află la aproximativ 30 de kilometri de municipiul Iași, în apropierea graniței dintre România și Republica Moldova. Biserica parohială a fost ridicată în urmă cu aproximativ 20 de ani și a fost sfințită în anul 2005.