Joi, 14 Iunie 2018
Ioana Stoian

Miercuri, 13 iunie 2018, s-au împlinit 377 de ani de la aducerea la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva. Arhiepiscopia Iașilor a marcat acest moment prin slujbe și evenimente culturale.

De la ora 09.00, în Catedrala Mitropolitană din Iași, Preasfințitul Părinte Calinic Botoșăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, alături de un sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de o slujbă de pomenire a Voievodului Vasile Lupu și a familiei sale.

Miercuri seară, de la ora 18.00, la Muzeul Mitropolitan din Iași a avut loc o nouă ediție a întâlnirilor Serile Doxologia, moderată de Cătălin Jeckel, Consilier Cultural al Arhiepiscopiei Iașilor. În acest context, s-a desfășurat Conferința Binefacerile Sfintei Parascheva, unde Pr.prof.univ. Ion Vicovan, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, Arhim. Dosoftei Șcheul, marele eclesiarh al Catedralei Mitropolitane din Iași, Arhim. Valerian Radu, preot slujitor al Catedralei Mitropolitane din Iaşi, și Pr. Bogdan Racu, inspector în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, au evocat cele mai importante momente din viața Sfintei Parascheva, au amintit unele dintre minunile săvârșite de ocrotitoarea Moldovei asupra celor care se închină la sfintele sale moaște, dar au prezentat și alte aspecte importante care au legătură cu aducerea la Iași a moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva, acum 377 de ani.

„În calendarul creștin ortodox românesc avem multe date în care prăznuim aducerea moaștelor multor sfinți. Sunt cel puțin 10 zile din an. (…) Această inițiativă înfăptuită acum sperăm să aibă continuitate și sperăm ca într-o bună zi, nu foarte departe, ea (n.r. data de 13 iunie 1641) va fi trecută în calendar ca o zi specială pentru că este un nou și special început în același timp. Din acel moment Sfânta a devenit, cum o numește Acatistul atât de frumos, luminătoarea casnică a Moldovei”, a precizat Pr.prof.univ. Ion Vicovan.

Pr. Bogdan Racu a fost cel care a prezentat legătura pe care Sfânta Cuvioasă Parascheva a avut-o cu Sfântul Ierarh Iosif cel Milostiv (n.r. Mitropolitul Iosif Naniescu): „La Dumnezeu nimic nu este întâmplător. Putem remarca faptul că această zi de 13 iunie 1641, un moment de mare bucurie, este marcat cu o atenție deosebită chiar în anul în care cel care a adus-o de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi la noua Catedrală Mitropolitană a fost trecut în rândul sfinților. Pe 25 martie a fost momentul frumos al proclamării canonizării Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv”.

„Sfânta Parascheva era cunoscută și până la anul 1641 și de aceea mulți dintre credincioșii noștri și chiar noi, părinții slujitori, ne întrebăm: «Oare cultul Sfintei Cuvioase Parascheva, oare data de 14 octombrie pe care o comemorăm noi în fiecare an în Biserica Ortodoxă este doar o consemnare pe care o fac istoricii noștri sau teologii Bisericii Ortodoxe Române?» Nu. Sfânta Cuvioasă Parascheva de o mie de ani este cunoscută și din momentul în care sfintele ei moaște au fost descoperite, ea a săvârșit minuni, săvârșește până în ziua de astăzi și va săvârși atât timp cât va fi în Catedrala noastră mitropolitană și noi și urmașii noștri vom avea evlavie și o vom cinsti așa cum se cuvine”, a spus Arhim. Dosoftei Șcheul.

În final Arhim. Valerian Radu a amintit una dintre minunile săvârșite de Sfânta Parascheva și la care a fost martor, în urmă cu 18 ani: „În anul 2010, când eram lângă Sfânta Cuvioasă Parascheva, a venit un băiat de 25 de ani, slăbuț, spunând că vrea să-mi spună ceva. Și eu atunci am spus: «Trebuie să aștepți. Este vineri și sunt foarte mulți oameni.» Și el mi-a răspuns: «Aștept o veșnicie să-ți spun cât bine mi-a făcut mie Sfânta Parascheva.» M-a așteptat până la ora 14.00 și atunci l-am luat deoparte și plângând el mi-a spus așa: «Părinte, eu lucrez în Cipru. Muncesc din greu. Și am avut un accident, m-am lovit foarte tare la cap și am intrat în moarte clinică. Părinții mei au venit la Sfânta Parascheva, când am stat trei săptămâni în comă, în Cipru. Medicii au semnat actul de deces. Părinții au venit (erau din zona Botoșanilor) să se roage pentru copilul lor că pleacă să-l ia acasă, să-l înmormânteze. Dar după tradiția lor trebuia mai întâi să meargă la Sfânta Parascheva. După ce s-au închinat la moaștele Sfintei Parascheva, au vrut să iasă din biserică, dar au primit un telefon din Cipru și li s-a spus să vină să-și ia copilul, că a înviat.» Ei s-au întors la Sfânta Cuvioasă Parascheva și mi-au spus: «Părinte, copilul nostru a înviat.» Acel copil stătea acum la rând și mă aștepta să vorbesc cu el. Eu am rămas înmărmurit: cum un tânăr să vină să-mi povestească această lucrare, această mare taină, mai înainte venind părinții? Și nu l-am știut pe tânăr și despre ce-i vorba…”.

Evenimentul s-a desfăşurat ȋn ambientul inspirat construit pe două expoziții dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva şi Sfȃntului Ierarh Iosif cel Milostiv, cel care ȋn 1889 a mutat sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva de la Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi ȋn noua Catedrală mitropolitană din Iaşi. Expoziția dedicată Sfintei Parascheva a fost organizată cu sprijinul Bibliotecii „Dumitru Stăniloae” din Iaşi şi a Muzeului Mitropolitan din Iaşi. Exponatul principal al expoziției a fost „Scrisoarea sinodală și patriarhală prin care se dăruiesc moaștele Sfintei Parascheva lui Ioan Vasile Voievod”, semnată de Patriarhul Partenie I cel Bătrȃn şi de unii membri ai Sinodului Patriarhiei Ecumenice, scrisoare prin care se atestă dăruirea sfintelor Moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva, voievodului Vasile Lupu. Pe lȃngă acest document reprodus ȋn limbile greacă şi romȃnă, ȋn cadrul expoziției, deschise ȋncă publicului, se regăsesc un fes al Sfintei Parascheva, din secolul XVII, o coroană din argint din secolul XIX, o icoană adusă de pe frontul de la Stalingrad, din 1943, avȃnd pe ea urme de gloanțe, un exemplar al Cazaniei lui Varlaam (din 1643), unde este consemnată viața Sfintei Parascheva şi multe alte obiecte ori lucrări mai vechi sau mai noi, legate nemijlocit de Sfȃnta Cuvioasă Parascheva. O galerie foto cu expoziția puteți vedea aici.

În anul 1641, după ce binecredinciosul domn Vasile Lupu al Moldovei a plătit toate datoriile Patriarhiei din Constantinopol, cârmuitorii ei de atunci, patriarhul Partenie I, zis cel Bătrân (1639-1644), împreună cu membrii Sinodului său, au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei Parascheva „pentru sfințirea și binecuvântarea acelui loc al Bogdaniei (Țara Moldovei, n.n.)”, după cum se spune în „scrisoarea sinodicească”. Racla cu cinstitele moaște a fost transportată cu o corabie pe Marea Neagră, fiind însoțită de trei mitropoliți greci (Ioanichie al Heracleei, Partenie al Adrianopolului și Teofan al Paleopatrei). Ajungând la Galați, apoi la Iași, pe 13 iunie, au fost întâmpinate de Vasile Vodă Lupu, de Sfântul Mitropolit Varlaam și de episcopii de Roman și Huși, de cler și credincioși.