Sâmbătă, 24 Iunie 2023

Pentru orașul aflat la poalele muntelui Pietricica, ziua de 24 iunie reprezintă în fiecare an un prilej de mare sărbătoare, numeroși credincioși participând la ziua municipiului Piatra Neamț. De sărbătoarea Nașterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, hramul Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” din oraș, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Manifestările religioase dedicate cinstirii Sfântului Ioan Botezătorul au început încă de ieri seara, cu săvârșirea Vecerniei pe un podium special amenajat pe platoul Curţii Domneşti. La slujba de seară au fost prezenți Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, și Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului.

Sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul a continuat în această dimineață cu oficierea Sfintei Liturghii de către PS Nichifor Botoșăneanul și PS Părinte Benedict Bistrițeanul.

Cuvântul de învățătură a fost rostit astăzi de Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, care a afirmat că venirea copiilor în lume este un semn de binecuvântare din partea lui Dumnezeu: Punctul de plecare este o familie tânără, sau doi tineri care doresc să întemeieze o familie, având această conștiință că este nevoie de o viață în dreptate și fără de prihană în rânduiala lui Dumnezeu. Am arătat că un copil este semnul întăririi milei lui Dumnezeu, darul Lui pentru părinții săi, este bucurie pentru rude și pentru vecini, și este însoțit de mâna lui Dumnezeu care îl ocrotește pe tot parcursul vieții. Un copil poate să echilibreze relația dintr-o familie, să întoarcă inimile părinților înspre copii. Un copil îl vestește pe Dumnezeu în această lume, dar în același timp ne pregătește și calea Împărăției Cerurilor, ne indică Împărăția lui Dumnezeu. Venirea unui copil pe lume este semn că Dumnezeu ne cercetează și ne răscumpără din păcate, ca neam. Este o posibilă lecție pe care Sfântul Ioan Botezătorul, prin nașterea sa, ne-o pune astăzi la îndemână, la timpul prezent. El să mijlocească și să domolească inimile noastre, să le așeze în această rânduială a Evangheliei pe care familia sa, Zaharia și Elisabeta, împreună cu Sfântul Ioan Botezătorul, ne-o pun astăzi la îndemână.

În timpul chinonicului, când credincioșii au primit Sfintele Taine, grupul „Floare de Colț” al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”  a interpretat o serie de cântări închinate Maicii Domnului și Sfântului Proroc, oferind la final credincioșilor flori de sânziene.

S-a împlinit mulțumirea noastră adusă Bunului Dumnezeu pentru această zi, închinată Sfântului Ioan Botezătorul, ocrotitorul orașului. Astăzi este o zi de mulțumire pentru cunoașterea cea dreaptă pe care ne-a dat-o Dumnezeu în inima noastră, pentru că rostul nostru este cunoașterea Lui. Această cunoaștere ni se descoperă nu doar ca pe o teorie pe care ne-o asumăm, pe care o credem, ci mai mult decât atât, ca pe împărtășire, întâlnire cu Dumnezeu, în chipul cel mai desăvârșit, în Sfânta Liturghie, împărtășindu-ne cu Sfântul Trup și cu Scumpul Lui Sânge, așa cum am făcut-o mulți dintre noi. Primind de asemenea binecuvântările pe care le avem împărtășite în taina Sfintei Liturghii, binecuvântări care schimbă viața noastră, care dau putere și sens vieții noastre. În această zi ne întoarcem cu nădejde și îndreptățiți să-i îmbărbătăm și pe alții, învățând că Dumnezeu este minunat întru sfinții Săi, a mărturisit la final Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul.

Anul acesta se împlinesc 525 de ani de la ridicarea Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”. Acest moment a fost marcat ieri la Galeria de artă „Lascăr Vorel”, unde a avut loc vernisajul expoziției „Orașul artiștilor”. Totodată, la Muzeul de Artă din Piatra Neamț s-a desfășurat vernisajul Expoziției „Tetraevanghelul Ieromonahului Spiridon de la Putna” dăruit Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc” de către Voievodul Ștefan cel Mare în anul 1502.

Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este prilej de bucurie duhovnicească pentru toți creștinii ortodocși de pretutindeni, dar dacă în celelalte biserici, astăzi este o sărbătoare, pentru Biserica „Sfântul Ioan Domnesc” din Piatra Neamț, pentru comunitatea parohială a acestei biserici, dar nu numai, ci și pentru toți locuitorii orașului, sărbătoarea de astăzi este „Sărbătoarea sărbătorilor”, pentru că după Praznicul praznicelor și Sărbătoarea sărbătorilor, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, hramul unei biserici poate fi supranumit ca un al doilea Paști. Bucuria noastră, a slujitorilor acestui sfânt altar, este cu totul deosebită pentru că v-am avut astăzi în mijlocul nostru, binecuvântându-ne la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, și binecuvântând pe credincioșii care au dorit să se împărtășească din această bucurie a parohiei noastre, a precizat pr. prof. Dan Ovidiu Cojan, parohul Bisericii „Sfântul Ioan Domnesc”.

După oficierea Sfintei Liturghii, ierarhii prezenți, precum și pr. Nicolae Dorneanu de la Parohia „Sfânta Mahramă a Domnului” din Iași, locul de unde au venit în acest an moaștele Sfântului Constantin Brâncoveanu, au primit din partea parohiei diplome aniversare și o icoană cu Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.

Numele Sfântului şi Binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare leagă istoria municipiului Piatra Neamţ de Biserica „Sfântul Ioan Domnesc”, locaşul de cult fiind conservat într-o stare foarte bună. Acest edificiu apare distins, simplu, măreţ, o podoabă arhitectonică a secolului al XV-lea. Alături de cele de la Borzeşti şi Războieni, acest locaş se distinge prin structurarea interioară aparte, prin forma şi stilul numit moldovenesc sau ştefanian. Ansamblul Bisericii „Sfântul Ioan”, precum şi Turnul clopotniţă, există de mai bine de 500 de ani. 

Despre sărbătoarea de astăzi

Împlinindu-se vremea, Sfânta Elisabeta a născut un fiu la bătrânețe, deși era stearpă, precum de demult Sara a născut pe Isaac. În ziua a opta au venit preoții și prietenii în casa lui Zaharia, ca să taie pruncul împrejur, și toți voiau să-i pună numele tatălui său. Iar Zaharia, mut fiind, cerând o tăbliță, a scris: „Ioan să fie numele lui!”. Și îndată limba i s-a dezlegat. Atunci toți s-au mirat de acele minuni: cum a născut cea îmbătrânită, cum maica și tatăl cel mut s-au unit la un nume și cum, după scrierea numelui, mutul îndată a grăit. Nașterea Sfântului Ioan a fost înaintemergătoare nașterii Fiului lui Dumnezeu. Soarele cel neapus, Hristos Mântuitorul nostru, vrând să răsară lumii, se cădea mai întâi să trimită un Luceafăr, adică pe Sfântul Ioan, care să meargă înainte ca un vestitor al Domnului. Sărbătoarea de astăzi poartă și denumirea de Sânziene sau Drăgaică.

Vă invităm să vizionați și:

(Video) PS Benedict Bistrițeanul: „Un copil poate să întoarcă inimile dacă îl privim ca dar al lui Dumnezeu”

(Video) Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, hramul orașului Piatra Neamț